Se licitează tronsonul Gilău- Mihăieşti din autostrada Braşov – Oradea

Autostrada BrasovCompania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a lansat procedura de achiziţie publică pentru proiectul “Proiectarea şi Construcţia Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Sector 3A: Cluj Vest (Gilău) – Mihaieşti, km 0+000 – km 25+500, tronson 3A2, km 8+700 – km 25+500”.
În contractul licitat sunt incluse elaborarea proiectului tehnic în conformitate cu legislaţia naţională şi orice documentaţie necesară pentru obţinerea autorizaţiilor de construire, elaborarea documentaţiilor necesare obţinerii autorizaţiilor şi avizelor necesare execuţiei, lucrări de construcţie, remedierea eventualelor defecte apărute în perioada de garanţie a lucrărilor de 48 de luni.
Contractul are o valoare estimată cuprinsă în interalul 687 de milioane de lei – 825 de milioane de lei, cu 127 de milioane de lei destinate lucrărilor suplimentare, potrivit anuntului din SEAP. Proiectul este finanţat din fonduri bugetare.
Durata de execuţie a proiectului a fost stabilită la 66 de luni de la data atribuirii.
Constructorii interesaţi pot depune ofertele de participare până cel târziu pe 6 mai, acestea urmând a fi evaluate pe baza preţului propus.

Tronsonul de autostradă 3A2, în lungime de 16,8 km se desfăşoară pe teritoriul administrativ al judeţului Cluj.
Traseul autostrăzii porneşte de la Nodul Nădăşelu, km 8+700 şi traversează la km 9+213 drumul judeţean DJ 108C, calea ferată Cluj – Oradea şi pârăul Nădaşu printr-un viaduct cu lungimea de 729 m. În continuare traseul se desfăşoară pe Dealul Ascuţit şi evită proprietatea cimitirului localităţii de la km 10+800.
Localitatea Şardu este traversată la km 14+609 printr-un viaduct cu lungimea de 324 m, viaduct care traversează drumul comunal DC 143 şi pârăul Şardu. În continuare traseul autostrăzii se desfăşoară paralel cu drumul naţional DN 1F, ocolind localitatea Sânpaul pe la vest de aceasta, traversând o serie de drumuri de exploatare.
Traseul ocoleşte pe la est localitatea Mihăieşti, traversând Valea Trifii, Valea Berindului şi drumul naţional DN 1F la km 21+300 cu un pasaj de 203,50 m lungime. În continuare, printr-o modificare locală a axului pe tronsonul km 22+400 – km24+400 se evită botul de deal de la km 23+200 cu o coborâre a liniei roşii cu cca. 3-4 m, se obţine scurtarea viaductelor de la km 22+600 şi km 23+800 de la 400 m la 120 m, respectiv de la 520 m la 120 m.


Etichete:
Sus