Oferte locuri de munca top

Santierul turnurilor din Floreasca, oprit de Garda de Mediu

Garda de Mediu a decis oprirea lucrărilor pe șantierul unde se construiesc blocurile turn din Floreasca, București, după ce s-a constatat la fața locului că investitorii imobiliari nu au suspendat activitatea, conform deciziei instanței.

La începutul lunii martie, Tribunalul București a suspendat autorizația de construire și acordul de mediu pentru ansamblul imobiliar din Floreasca, în urma acțiunii în instanță a locuitorilor din zonă, susținuți de Asociația Salvați Bucureștiul.

În urma sesizărilor cetățenilor, reprezentanții Gărzii de Mediu au fost pe 19 martie 2019 pe șantierul din spatele Halei Ford și au constatat că în ciuda deciziei instanței, lucrările continuau în ritm normal, fără să se țină cont de sentința civilă prin care acestea erau suspendate. Prin urmare, Garda de Mediu a decis oprirea lucrărilor, începând cu 20 martie 2019 până la finalizarea cauzei aflate în instanță.

Nicușor Dan, vicepreședintele Asociației Salvați Bucureștiul, a declarat: „Mă bucur că instituțiile încep să-și facă datoria și aplică legea. Lucrările pe șantier trebuie oprite până la finalizarea procesului, iar decizia Gărzii de Mediu este una corectă. Investitorii ansamblului imobiliar trebuie să se încadreze în prevederile Planului Urbanistic General care spune că în această zonă se pot face clădiri de cel mult 9 metri, nu de 70 de metri, așa cum doresc ei. Supraaglomerarea cartierului Floreasca prin ridicarea unui ansamblu imobiliar cu blocuri turn de 16 și 20 de metri afectează calitatea vieții locuitorilor din această zonă și va duce la blocarea traficului și la creșterea poluării în zonă. Vom continua lupta în instanță până când actele suspendate vor fi anulate, iar investitorii vor construi conform legii”.

 

 

Citiți și:

Un dezvoltator rezidential pregateste doua proiecte logistice

Noi autorizatii obtinute in cadrul unui proiect cu 100 case

Cine si cu cat va proiecta un mare centru de agrement

 

 

 

Cititi si

Tribunalul suspenda autorizatia de construire pentru One Floreasca City

Sus