Oferte locuri de munca top

Santiere oprite, penurie de lucratori calificati – obstacole in calea investitiilor promise de Guvern

Până să înceapă amplul program de investiții anunțat de Guvern, iată că ne confruntăm cu situații în care unii constructori au încetat lucrul pe șantierele de investiții publice. Asta pentru că valoarea contractelor nu este actualizată cu scumpirea explozivă din acest an a materialelor de construcții.

 

 

În plus, în sectorul construcțiilor persistă penuria de lucrători calificați, aceștia fiind atrași de alte state europene cu salarii de câteva ori mai mari decât în țară.

Dacă autoritățile publice nu vor crește semnificativ valoarea contractelor și dacă nu va fi îmbunătățit sistemul de protecție socială și de formarea profesională în construcții, Guvernul nu prea va mai avea cu cine să realizeze investițiile promise.

”Nu putem face față și mai bine nu lucrăm”

Andrei Rotaru, administratorul firmei Darcons, din județul Neamț, specializată în construcția de drumuri și autostrăzi, ne-a declarat că a decis să nu mai continue lucrările începute și așteaptă să fie reglementată actualizarea valorii contractelor.

„Nu putem face față și mai bine nu lucrăm. Am decis să nu mai lucrăm până când Guvernul nu reglementează prețurile, așa că am blocat lucrările. Avem aproximativ 20 de lucrări în județele Neamț și Iași. La armătură a fost prețul de licitație 2,5 lei, acum este 5 lei. Motorina de la 4 lei a crescut la 6 lei. Curentul și gazul s-au scumpit cu 30 – 40%. În aceste condiții nu mai ai de unde să mai dai salarii, nu ai cum să faci lucrări în minus. La licitație, autoritățile contractante se uită la prețul de pe ultimele facturi. Eu cred că actualizarea prețurilor trebuie făcută la nivel de inflație reală”, a precizat Andrei Rotaru.

Constructorul nu mai cumpără nimic acum pentru că sunt prea scumpe materialele de construcții. Prețurile din contractele semnate în sectorul construcțiilor sunt ferme și nu pot fi schimbate de pe o zi pe alta cu cele la care pot fi achiziționate acum materialele.

Pe lângă asta, constructorul se confruntă și cu deficiențe legate de lipsa personalului calificat și ca urmare „oamenii se califică la locul de muncă”.

”Anul acesta am avut lucrări mai puține cam cu 10% față de anul trecut, întrucât s-au contractat lucrări și nu mai sunt bani. Nu știu unde au dispărut banii”, a adăugat Andrei Rotaru.

Pentru firmele de construcții, în special pentru cele a căror activitate depinde și de condițiile meteorologice, este foarte important să își păstreze personalul și pe perioada în care nu pot lucra din cauza vremii. Plata salariilor pe timpul întreruperii activității este asigurată și prin intermediul Casei Sociale a Constructorilor (www.casoc.ro).

„Forța de muncă lipsește cu desăvârșire”

Majorarea prețurilor materialelor de construcții a pus în mare dificultate și compania Route Center Construct SRL din județul Mehedinți, specializată în realizarea de drumuri și poduri. Administratorul acestei firme, Vasilica-Cristina Stuparu, spune: ”Noi suntem constructori de drumuri, iar costul bitumului ne dă peste cap. Creșteri mari de preț sunt și la motorină, combustibilul pe care-l folosim la fabricarea mixturii asfaltice. S-au scumpit și fierul și cimentul. Suntem acum într-o licitație cu o valoare de 60 milioane lei, pentru reabilitarea a 14 poduri, pe un drum care traversează două județe, Mehedinți și Gorj. Vă dați seama cât fier este în 14 poduri și noi am licitat fierul cu 3,5 lei iar prețul a ajuns acum la 5,4 lei. De unde să știm în februarie că vor crește prețurile în halul ăsta. Bitumul în februarie era 1,6 lei/kg, acum este 2,1 lei/kg, iar bitumul are cam 70% pondere în mixtura asfaltică”.

În urmă cu câțiva ani se făcea actualizarea de prețuri la fiecare situație de plată și constructorii cer să se revină la acea practică.

Firma de construcții din județul Mehedinți are, în acest moment, 380 de angajați, dar mereu este în căutare de noi oameni, în special calificați.

„Forța de muncă lipsește cu desăvârșire. Nu sunt calificați, iar cei necalificați nu știu să facă nimic. Îi califici la locul de muncă, învață ceva și pleacă. Nu găsim ingineri, de mașiniști nu mai discutăm, sunt toți în Germania. Există pe plan local o firmă care a adus oameni din Asia, dar nu le place nici lor munca, lor le place să tundă iarba, vor locuri de muncă mai ușoare. În fiecare lună angajăm cinci, zece oameni, dar mai și pleacă. Avem un nucleu de vreo 150 de oameni vechi, restul sunt fluctuanți”, a explicat Vasilica-Cristina Stuparu.

Firma Route Center Construct SRL a avut în prima parte a acestui an un volumul al lucrărilor similar cu cel de anul trecut.

„Lucrăm cât timp sunt bani. Nu mai sunt bani, nu mai lucrăm. Acum, deocamdată, ne plătesc și lucrăm. Avem cu vreo 20 de angajați mai mulți față de aceeași perioadă a anului trecut. Ne dorim să reducem numărul de șantiere. Acum avem vreo zece șantiere deschise, ceea ce este foarte mult. Să urmărești în tot județul zece șantiere nu este ușor, este de alergat pentru că dacă nu-i urmărești pe oameni, drept în șanț dorm muncitorii”, spune doamna Stuparu.

Anul acesta sunt mult mai puține lucrări, licitații, contracte decât anul trecut

Firma de construcții Valdek Impex din județul Covasna lucrează majoritar pe infrastructură și administratorul său, Halmagyi Tamas, speră că va putea să finalizeze toate lucrările fără întreruperi ale activității.

”Noi nu avem lucrări pe structuri metalice, unde sunt cele mai mai creșteri de prețuri. Dar și noi avem scumpiri: costul conductelor s-a dublat, betonul s-a scumpit, oțelul beton aproape s-a dublat”, a afirmat Halmagyi Tamas.

Firma lucrează mai ales pe contracte atribuite prin licitații publice, ale căror valori sunt fixe, nu pot fi indexate cu nivelul prețurilor din piață.

”În aceste condiții, trebuie să vedem cum reușim să închidem măcar lucrările. Este dificil mai ales dacă ai licitat în 2019 – 2020 și trebuie să faci acum lucrările, că acum ai ajuns să ai contractul semnat, să ai ordin de începere. Dar acum costul unor materiale este dublu, valoarea contractului este făcută cu prețurile de anul trecut și nimeni nu o indexează”, spune Halmagyi Tamas.

În prima parte a acestui an volumul lucrărilor firmei este mai mic față de cel din perioada similară a anului trecut. Asta și din cauza scumpirii materialelor, dar și din cauza vremii nefavorabile derulării muncii în construcții.

”Anul acesta sunt mult mai puține lucrări, licitații, contracte decât anul trecut. De exemplu, pe zona de canalizări sau rețele de distribuții de apă nu prea există licitații, nu numai în zona noastră, ci la nivel național”, a explicat Halmagyi Tamas.

În acest moment, în cadrul companiei lucrează aproximativ 150 de persoane.

„Forță de muncă cu diplomă, inginerii nu se găsesc, dar muncitori, mecanici, șoferi se mai găsesc. Îi stimulăm din punct de vedere financiar să rămână. În fiecare an, o dată sau de două ori sunt creșteri de salarii. Dar întotdeauna avem nevoie de noi angajați”, a precizat Halmagyi Tamas.

„Dacă nu vrem să închidem firma trebuie să realizăm lucrările”

Pe de altă parte, de teamă să nu fie exclusă din licitațiile viitoare, firma OpenTrans SRL din Maramureș, specializată în execuția de drumuri și poduri, a continuat lucrările la proiectele începute.

„Pe toate firmele din domeniul construcțiilor ne-a afectat scumpirea materialelor. Cele mai mari majorări au fost la fier, combustibil și bitum. Din păcate, cele mai multe contracte nu au putut fi renegociate. Multe lucrări sunt cu statul, iar cu statul nu se negociază. Actualizarea se face doar cu inflația, care se stabilește de abia la sfârșitul anului. De fiecare dată când au crescut prețurile am suportat noi costurile suplimentare. Dacă nu vrem să închidem firma, trebuie să realizăm lucrările, pentru că primim certificat constatator negativ și nu mai putem participa la licitații”, ne-a declarat Ioan-Gabriel Stanciu, administratorul OpenTrans SRL.

Firma din județul Maramureș are 250 de angajați, dar duce lipsă de oameni calificați.

„O firmă cu cât crește, cu atât are nevoie de personal mai mult și nu găsești oameni calificați dispuși să lucreze în construcții. Cam pe toate palierele ducem lipsă de personal, de la mecanici utilaje, până la ingineri și maiștri. Am avut discuții să aducem oameni din Asia, dar nu s-a concretizat nimic pentru că am primit păreri pro și contra cu privire la acest aspect”, a explicat Ioan-Gabriel Stanciu.

Și contractele cu beneficiarii privați sunt făcute pe valori fixe

Firma de construcții Borghesi, din județul Hunedoara, cu puncte de lucru în Ghiroda și Oradea realizează, în special, hale industriale pentru firme private. Pentru realizarea lucrărilor contractate este nevoită să suporte din propriul buzunar costurile suplimentare generate de scumpirea materialelor.

Silvia Blănaru, reprezentant al firmei, spune: „Au fost scumpiri foarte mari pe care nu am știut să le luăm în calcul la momentul ofertării multora dintre proiectele noastre. Noi nu lucrăm cu statul, avem lucrări doar cu privați. Semnăm contracte pe o valoare care mai suportă modificări doar dacă sunt lucrări suplimentare, pentru care aplicăm prețurile unitare agreate. Asta înseamnă că rămâne ca noi să ne asumăm aceste creșteri de preț. Înseamnă că la final noi încasăm mai puțin. În cadrul lucrărilor pe care le executăm ofertăm furnizare de material plus manoperă și atunci este direct în grija noastră să facem achiziția de materiale”.

În ceea ce privește activitatea din prima parte a acestui an, firma Borghesi are cam același volum al lucrărilor ca anul trecut.

”Avem și o investiție proprie, în zona punctului de lucru din Timișoara, unde am dezvoltat un proiect industrial, cu compartimente de hală. Nu am fost optimiști că în perioada asta vom găsi investitori pentru acele spații de depozitare, dar le-am dat pe toate. Asta a fost un semnal pentru noi că lucrurile se mișcă în continuare”, ne-a declarat doamna Blănaru.

Firma reușește să găsească cu greu oameni calificați și de aceea își califică personalul necalificat.

”Avem 64 de angajați, lucrăm foarte mult și cu subcontractanți. Din păcate, sunt foarte puțini calificați. Ei știu meserie, fac dulgherie, tot ce ține de montaj, de turnat betoane, dar nu au calificare. Pentru aceste cursuri este nevoie de minim zece clase absolvite și ne împotmolim aici”, a explicat Silvia Blănaru.

Compania de construcții a adus și șapte angajați din India, în condițiile în care nu a găsit în țară personal calificat, însă nu este prea mulțumită de ei. Asta pentru că sunt foarte greu de integrat. „Dacă este să tragem linie, nu suntem deloc avantajați. Având în vedere costurile cu salariile, nu considerăm că ei au produs suficient. Am căutat să aducem în special mașiniști pe buldozer, pe excavator, pe buldoexcavator, șoferi de camion, dar este foarte greu. A fost și asta o experiență”, a adăugat Silvia Blănaru.

Compania Borghesi intenționează să mai facă noi angajări doar în condițiile în care volumul lucrărilor va crește. 

 

Sus