Intr-un caz privind trucarea de proceduri de achiziţii publice, senatorul Marian Valer a fost trimis în judecată în stare de libertate pentru complicitate la şantaj în formă agravată.
În acelaşi dosar va fi judecat sub control judiciar Mircea Vasile Govor, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, pentru săvârşirea trei infracţiuni de şantaj sub formă agravată, precum şi Mirel Vlas, administrator al unei societăți comerciale pentru complicitate.
În perioada noiembrie-decembrie 2010, Marian Valer l-a ajutat pe Mircea Vasile Govor să declanşeze, prin intermediul unei publicații cotidiene locale, o campanie mediatică denigratoare la adresa unui primar de comună.
Scopul urmărit de inculpat a fost acela de a-l constrânge pe edil să intervină pe lângă membrii comisiei de licitație, cu privire la o lucrare finanțată din fonduri europene cu o valoare estimativă de 9,88 milioane lei, în vederea atribuirii acesteia în favoarea firmei administrate de inculpatul Mirel Vlas.
În perioada aprilie-mai 2010, inculpatul Mircea Vasile Govor, folosindu-se de influența pe care o avea asupra aceleiaşi publicații, a amenințat un avocat din Baroul Satu Mare că, în ziarul respectiv, vor apărea mai multe articole ce vor avea ca obiect darea în vileag a modalității pretins frauduloase prin care firma avocatului ar fi obținut mai multe contracte de consultanță juridică.
În continuare, inculpatul Mircea Vasile Govor i-a precizat avocatului că acest lucru nu se va întâmpla dacă va favoriza societatea omului de afaceri Mirel Vlas să câștige mai multe licitații publice ce se aflau în derulare în acel moment.
Avocatul respectiv a acceptat o solicitare alternativă formulată de Mircea Vasile Govor, respectiv în a-i determina pe administratorii a două societăți comerciale care câștigaseră o licitație privind o lucrare publică în valoare de 21,38 milioane lei (lucrare care se dorea a fi atribuită în favoarea lui Mirel Vlas), să vireze suma totală de 124.800 lei în contul unei alte societăți controlate de inculpat.
Acest fapt a avut ca și consecință oprirea oricărui articol denigrator în publicația respectivă la adresa avocatului.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatului Mircea Vasile Govor, până la concurența sumei de 124.800 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Procurorii anticorupție au mai dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpații Andrei Dolineaschi și Eugen Avram.