Salariul minim brut este propus să fie majorat în mod progresiv începând de anul viitor. Mai mulți deputați PSD au înaintat o propunere legislativă în acest sens.
Astfel, raportul dintre salariul de bază minim brut pe tară și salariul mediu brut pe economie este propus să crească în tranșe anuale egale începând cu data de 1 ianuarie 2021.
La data de 31 decembrie 2024 salariul de bază minim brut pe țară ar urma să nu poată fi mai mic de 60% din salariul mediu brut pe economie.
Spre exemplu, potrivit acestei propuneri, la salariul mediu brut actual de 5.429 lei, ar însemna că salariul minim brut ar putea fi de 3.257 lei începând din ianuarie anul viitor, dacă propunerea va fi adoptată.
Inițiatorii noului proiect legislativ susțin că și la nivel european s-a constatat necesitatea de a demara discuțiile privind un salariu minim european și a fost lansată deja prima etapă a consultării cu partenerii sociali.
Prin această modificare, deputații spun că au ca scop, printre altele, reducerea decalajelor între statele europene și cetățenii acestora, diminuarea migrației forței de muncă autohton și reducerea somajului voluntar generat de lipsa de atractivitate a salariului minim.
De la 1 ianuarie 2020, fara a include sporuri si alte adaosuri, salariul minim brut este de 2.230 lei lunar, pentru un program normal de lucru in medie de 167,333 ore pe luna, reprezentand 13,327 lei/ora.
In ceea ce priveste personalul incadrat pe functii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime in munca de cel putin un an in domeniul studiilor superioare, salariul minim este de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore in medie pe luna, reprezentand 14,044 lei/ora.
Salariul minim diferentiat pentru sectorul constructiilor este de 3000 lei lunar pana la 31 decembrie 2028.
Salariul mediu brut prevăzut în Legea nr. 6/2020 este 5.429 lei.
Citiți și:
Aproape 200 de locuinte de serviciu, in pregatire in provincie
Teren de aproape 3,5 ha, pregatit pentru dezvoltari imobiliare
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019