Oferte locuri de munca top

Salariul brut in constructii a scazut prima data in mai bine de un an

Salariul mediu în construcții a scăzut în luna aprilie față de cel din martie, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică.

Câștigul mediu brut în acest sector a ajuns la 5.796 lei, cu o scădere de 0,5% comparativ cu luna precedentă. Aceasta reprezintă prima scădere după mai bine de un an de creștere continuă.

Comparativ cu aceeași lună din anul trecut, salariul mediu brut în construcții a fost în aprilie mai mare cu peste 21%.

La nivelul întregii economii, salariul mediu brut a fost de 7.311 lei, mai mare cu 0,3% decât în luna martie.

Câștigurile nete au crescut la nivelul întregii economii cu 0,2% în aprilie față de luna precedentă, ajungând la 4.564 lei.

În construcții, salariul mediu net a scăzut cu 0,5% până la 4.348 lei. Față de aprilie anul trecut, este mai mare cu circa 19%.

Aprilie comparativ cu martie

În aprilie față de martie, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

* extracţia cărbunelui superior şi inferior – 26,6%;

* producția furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat – 25,4%;

* transporturi pe apă – 13,3%;

* fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului – 12,6%;

* telecomunicaţii – 10,3%;

* transporturi aeriene – 10%.

Manopera mai scumpa pentru lucrari de instalatii, in Bucuresti

Creșterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite ori pentru sărbătorile de Paște), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar și de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

* fabricarea produselor din tutun – 31%;

* activităţi de editare – 8,7%;

* activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale) – 6,7%:

* fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice – 5,6%

* tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor – 5,1%.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna martie 2023 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri.

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Proiecte industriale, in curs de autorizare, in provincie

Sectorul bugetar

În sectorul bugetar, în luna aprilie 2023, câştigul salarial mediu net a crescut comparativ cu luna precedentă în administraţie publică (+3,6%), respectiv ȋn sănătate şi asistență socială (+1,7%), în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă).

În învăţământ, câștigul salarial mediu net a scăzut (-6,6%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței școlare.

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2023

Revista Arena Constructiilor mai 2023

Sus