Oferte locuri de munca top

Salariile in constructii cresc, dar nu tin pasul cu inflatia

Salariul mediu în construcții a crescut în luna septembrie, recuperând scăderea înregistrată în august și chiar urcând ușor peste nivelul din iulie.

Pe o perioadă de 12 luni, creșterea este de aproape 12%. Dar acest nivel este mai mic decât rata anuală a inflației care pe perioada respectivă a fost de circa 16%.

Creștere anuală a salariului mediu net din construcții este mai mică și față de cea a salariului la nivelul întregii economii (+14%).

Potrivit datele INS, salariul mediu net în construcții a fost în luna septembrie de 3.748 lei, mai mare cu 0,9% față de august, lună în care variația a fost de -0,8%.

Însă, creșterea din luna septembrie este sub nivelul celei înregistrată de salariul mediu net la nivelul întregii economii care a fost de 1,8% (până la 4003 lei).

Salariul mediu brut în construcții a ajuns la 4.980 lei în a noua lună din an, în creștere cu 1,1% față de luna august.

La nivelul întregii economii, câştigul salarial mediu brut a fost 6.457 lei, mai mare cu 1,7% decât cel din luna precedentă.

În luna septembrie a acestui an, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului (16.085 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.233 lei).

În majoritatea activităţilor din sectorul economic, salarial mediu net a crescut comparativ cu luna august, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, bonusuri pentru management, pentru performanțe deosebite sau pentru „Ziua petrolistului”), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creșterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Scăderile câștigului salarial mediu net faţă de luna august au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). Scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producție ori de încasările mai mici (în funcție de contracte/proiecte).

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie  2022

Sus