Salariul mediu brut în construcții a crescut mai mult decât cel mediu pe economie, după cum arată cele mai noi date furnizate de Institutul Național de Statistică.
Astfel, în construcții, salariul lunar brut a ajuns la 8.331 lei în februarie 2026, fiind mai mare cu 7,47% decât în urmă cu un an.
La nivelul întregii economii, salariul lunar brut a fost de 9.272 lei, mai mare cu 3,81% față de aceeași lună de anul trecut.
Salarial mediu net per economie a fost 5.557 lei, în creștere cu 3,85%.
În sectorul construcțiilor, salarial mediu net a ajuns la 4.969 lei, creșterea față de februarie anul trecut fiind de 7,48%.
Februarie 2026 comparativ cu Ianuarie 2026
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost la:
– Fabricarea produselor din tutun: 24,7%;
– Activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale): 23,4%;
– Activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii: 13%;
– Fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice: 11,3%;
– Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor: 11,1%;
– Activităţi ale direcţiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate; activităţi de management şi de consultanţă în management: 10,7%.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost la:
– Extracţia minereurilor metalifere: -10,4%;
– Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri: -10,1%;
– Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat: -10%;
– Activităţi de servicii anexe extracţiei: -9%;
– Depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi: -7,1%.
Sectorul bugetar
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+0,5%), respectiv în administraţia publică (+0,2%).
În sănătate şi asistență socială, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă (-1,8%).
Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum
Indicele câştigului salarial real a fost 95,0% în luna februarie 2026 față de luna februarie 2025, ceea ce arată că majorările salariale nu au acoperit creșterea inflației, situație ce generează scăderea puterii de cumpărare.


