Solplanet x AeroFix

Romanii si bulgarii au cea mai mica putere de cumparare dintre cetatenii UE

Cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru bunurile de consum și serviciile din componența consumului final al gospodăriilor populației, în cadrul statelor membre UE, a fost înregistrat în 2022 în Bulgaria și România, fiind mai mic cu 41% decât media UE, urmate de Polonia (39% sub media UE).

Indicii nivelului prețurilor exprimă câte unități din aceeași monedă sunt necesare pentru a cumpăra un volum identic de bunuri și servicii în țări diferite, pentru fiecare grupă de bunuri și servicii.

În anul 2022, pentru bunurile de consum și serviciile din componența consumului final s-au plătit 100 euro la nivelul Uniunii Europene, iar la cele două extreme, 149 euro în Danemarca și respectiv 59 euro în România și Bulgaria.

În anul 2022, în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, cel mai ridicat nivel al prețurilor s-a înregistrat în Danemarca (49% peste media UE), urmată de Irlanda (42% peste media UE), Luxemburg (37% peste media UE) și Finlanda (26% peste media UE).

Puterea de cumpărare pe principalele grupe de bunuri și servicii

România are cele mai mici prețuri pentru grupa „Alimente și băuturi nealcoolice” (72%) urmată de Polonia (73%), iar la polul opus se află Danemarca și Luxemburg, având cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru această grupă de produse (121%).

Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru grupele „Băuturi alcoolice și tutun” (66%), „Îmbrăcăminte și încălțăminte” (80%) și „Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili” (38%).

Este urmată de Polonia, pentru grupele „Băuturi alcoolice și tutun” (73%) și „Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili” (39%).

Danemarca are cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru produsele cuprinse în grupa „Îmbrăcăminte și încălțăminte” (133%), iar Irlanda este cea mai scumpă țară din UE la produsele din grupele „Băuturi alcoolice și tutun” (216%) și respectiv „Întreținerea locuinței, apă, electricitate, gaz și alți combustibili” (195%).

Spatii noi de cazare si de alimentatie publica, in autorizare

Bulgaria și România au cel mai scăzut nivel al prețurilor dintre țările UE pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic și întreținerea curentă a locuinței” (71%).

Ungaria rămâne cel mai ieftin stat membru pentru grupa „Transport” (70%), urmată de Polonia pentru grupa „Recreere și cultură” (62%), iar Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru grupa servicii de cazare și restaurante (50%).

Luxemburg are cel mai mare nivel al prețurilor pentru „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic și întreținerea curentă a locuinței” (128%) dintre statele membre, iar Danemarca este cea mai scumpă țară din UE la grupele „Transport” (129%), „Recreere și cultură “(143%) precum și la serviciile de cazare și restaurante (154%).

Produsul Intern Brut pe locuitor, calculat pe baza Parității Puterii de Cumpărare

România împreună cu Ungaria înregistrează aceeași valoare a indicelui de volum al PIB pe locuitor, calculat pe baza PPC, și se situează la nivelul de 76% față de media Uniunii Europene.

Cea mai mică valoare a Produsului Intern Brut pe locuitor, în anul 2022, a fost înregistrată de Bulgaria, cu 38% sub media UE.

Cel mai ridicat nivel al PIB-ului pe locuitor din Uniunea Europeană a fost înregistrat de Luxemburg, acesta depășind media UE cu 156%. Acest lucru se explică parțial prin faptul că un număr mare de cetățeni străini au o pondere crescută în forța de muncă totală a țării și contribuie la realizarea PIB-ului, dar nu fac parte din populația rezidentă.

Datele au fost calculate de Eurostat în luna decembrie 2023, atât pe baza prețurilor de consum colectate de țările participante pentru un nomenclator comun de mărfuri şi servicii comparabile, selectate ca reprezentative pentru modelele de consum din cele 36 de țări europene, cât și pe baza datelor privind elementele de cheltuieli ale PIB și a altor informații de bază.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus