Oferte locuri de munca top

Retele de gaze de un milion de euro anual

În condițiile în care celelalte posibilități de finanțare, fonduri europene și guvernamentale, sunt incerte, Consiliul Județean Bihor a anunțat că va aloca anual un milion de euro pentru introducerea rețelelor de gaz în localități din Județul Bihor.

Spre exemplu, nouă primării din județul Bihor au depus cereri de finanțare pentru introducerea gazului prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Însă, suma disposibilă pentru întreaga țară este de 235 de milioane de euro, iar la nivel național au fost depuse proiecte în valoare de 2,56 miliarde de euro, șansele ca toate primăriile din județul Bihor să primească finanțare europeană sunt mici.

Sprijinul CJ Bihor constă în consiliere juridică și financiară, în obținerea avizelor necesare, întocmirea documentațiilor, dar și implicare în implementarea proiectului, inclusiv prin urmărirea lucrărilor.

Consiliul Județean Bihor își propune să aloce o cofinanțare de aproximativ 150 – 200 de mii de euro fiecărei unități administrativ-teritoriale, ce ar permite susținerea a 5 sau 6 primării din suma propusă pe an.

Noi spatii industriale, pe aproape 4 mii mp

Mircea Mălan, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, a precizat: „În cel mai scurt timp vom finaliza discuțiile pe care le avem la nivel avansat cu mai multe primării. Cele care ne vor spune hotărât că vor și vor dovedi că au capacitatea financiară să meargă mai departe cu noi în acest proiect, vor semna cu Consiliul Județean Bihor un acord de parteneriat”,

În viitor ar mai putea exista posibilitatea de finanțare a rețelelor de gaz prin Planul Național de Investiții „Anghel Saligny”, care este în pregătire la nivel guvernamental.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

 

Sus