Reglementările privind atribuirea contractelor de achiziţie publică ar putea suferi noi schimbări. O iniţiativă legislativă aflată în dezbatere la Senat la începutul sesiunii din ianuarie 2016 prevede modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2006.
Astfel, modificările propuse se referă la completarea art. 188 alin 1 cu litera e) care va avea următorul conţinut: “mostre, ori echivalent, descrieri sau dovezi prin care ofertantul demonstrează în mod adecvat că produsele, serviciile sau lucrările oferite asigură îndeplinirea performanţelor sau cerinţelor funcţionale, descrieri şi/sau fotografii a căror autenticitate trebuie să poată fi demonstrată în cazul în care autoritatea contractantă cere acest lucru.”
De asemenea specificaţiile tehnice ale produselor vor trebui definite în mod gradual de la mai mult la mai puţin prin excludere, prin stabilirea standardelor pe care trebuie să le îndeplinească obiectul achiziţiei în ordinea standarde naţionale, standarde europene, standarde internaţionale fiind ulterior completate de alte referinţe tehnice. În acelaşi timp autoritatea contractantă va extinde specificaţiile tehnice prin menţiunea “sau echivalent”, potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ.
„Ofertantul trebuie să aibă posibilitatea de a demonstra prin orice mijloc adecvat că propunerea sa asigură îndeplinirea performanţelor sau cerinţelor funcţionale stipulate în caietul de sarcini, fără ca oferta sa să poată fi respinsă pe criterii de calitate, în urma unor evaluări arbitrare şi lipsite de competenţă dovedită”, precizează iniţatorii propunerii legislative în expunerea de motive.
Despre regimul de testare şi evaluare a unor eventuale mostre sau standarde propuse în procedura de achiziţie publică vorbeşte OUG 34 la art. 36 “ Un mijloc adecvat de a dovedi conformitatea îl poate reprezenta dosarul tehnic al producătorului sau un raport de testare emis de un organism recunoscut (…)”. În textul ordonanţei se arată că poate fi vorba despre un laborator de testare independent sau un organism de certificare care respectă standardele europene.
Mostrele reprezintă un exemplar model luat dintr-o serie care poate fi folosit în procedurile de achiziţie publică pentru testarea calităţii şi pentru compararea calităţii produselor livrate în diferite etape de livrare a contractului, potrivit iniţiatorilor proiectului legislativ.