Solplanet x AeroFix

Reabilitarea cladirilor istorice din Maramures, sprijinita de INP

Demersurile pentru reabilitarea clădirilor istorice din Maramureș (studii de fezabilitate, studii istorice) vor fi sprijinite de Institutul Național al Patrimoniului.

Astfel, prin colaborarea dintre Institutul Național al Patrimoniului și CJ Maramureș urmează să fie restaurat și pus în valoare patrimoniul cultural din Maramureș.

În acest sens, autoritățile județene au aprobat la finele săptămânii trecute un protocol de colaborare și cooperare ce prevede implementarea de proiecte pilot.

Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș, a declarat: ”Institutul Național al Patrimoniului ne va sprijini în ceea ce privește studiile de fezabilitate, studiile istorice și tot ceea ce înseamnă demersurile în reabilitarea unei clădiri istorice. Acesta este un punct foarte important, având în vedere faptul că astfel de studii costă destul de mult și, totodată, avem nevoie de specialiști de nivel înalt în ceea ce privește acest tip de clădiri, astfel încât să le putem valorifica. Avem în județul Maramureș clădiri importante care trebuie salvate și care trebuie puse în valoare”.

Un prim pas legat de protejarea patrimoniului a fost făcut la finele săptămânii trecute când a fost aprobată exercitarea de către judeţul Maramureş a dreptului de preempţiune asupra imobilului monument istoric, situat în Baia Mare, str. Vasile Lucaciu, nr. 1.
Consiliul Județean, astăzi, nu deține nicio clădire care să fie clasificată de tip A sau B din punct de vedere istoric. Prin exercitarea dreptului de preempțiune asupra imobilului aflat în Baia Mare, str. Vasile Lucaciu, nr. 1, în valoare de 400.000 de euro și cu o suprafață de peste 700 mp, facem un prim-pas către modernizare atât a patrimoniului istoric din Maramureș, cât și a centrelor istorice din municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației, prin valorificarea acestor clădiri”, a adăgat Ionel Bogdan.
De asemenea, în cadrul ședinței, președintele CJ Maramureș a stabilit că de acum înainte, anual, CJ Maramureș va avea un fond de dezvoltare pe zona de patrimoniu cultural, care va permite achiziția de astfel de clădiri și punerea lor în valoare.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2021

 

 

Sus