Solplanet x AeroFix

Racordarea la retelele electrice: proiectantul si constructorul vor putea fi alesi de utilizator

Pentru realizarea instalației de racordare la rețelele electrice, utilizatorii vor avea o nouă posibilitate de a încheia contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor. Aceasta conform unui proiect de ordin ANRE.

Mai exact, va fi posibilă încheierea contractului de către utilizator cu un anumit proiectant şi/sau constructor atestat, ales de către acesta. Utilizatorul trebuie să notifice în scris acest lucru operatorului de reţea, înainte de încheierea contractului de racordare.

Implementarea acestei prevederi vine în sprijinul utilizatorilor, asigurând eficientizarea activităților privitoare la racordarea locurilor de consum și/sau de producere deținute de aceștia la rețelele electrice de interes public și reducerea termenelor de realizare a lucrărilor aferente instalațiilor de racordare.

Totodată, vor fi modificate prevederile referitoare la statutul patrimonial al instalației de racordare realizate în urma derulării contractului de racordare. Va fi eliminată prevederea prin care aceasta rămâne în patrimoniul operatorului de reţea, coroborată cu precizarea obligației operatorului de rețea de a trata instalaţiile de racordare drept capacități energetice aferente retelelor electrice de transport/distribuție, și anume de a le exploata și întreține și de a le folosi ulterior pentru racordarea altor utilizatori.

De asemenea, vor fie excluse din tariful de racordare costurile aferente blocului de măsură și protecție complet echipat, inclusiv ale contorului de energie electrică în cazul în care montarea blocului de măsură și protecție a fost stabilită prin soluție de racordare.

 

Descărcați aici Proiectul de Ordin ANRE

 

 

 

 

 

Citiți și:

Oferte reevaluate, pentru un contract rutier de peste 15 mil euro

Cand incepe construirea unui mare ansamblu rezidential

Devize mai mari pentru lucrari de tencuieli si zugraveli

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2020

 

Sus