Solplanet x AeroFix

Prosumatorii vor creste piata de panouri fotovoltatice

Piata panourilor fotovoltaice și, în general, a echipamentelor de producere a energiei din surse regenerabile, este de așteptat să înregistreze creșteri importante o dată cu intrarea în vigoare a unor modificări legislative ce permit micilor producători (Prosumatorii) să livreze energie în rețea.

Legea ce face posibilă injectare energiei din surse regenerabile a apărut la sfârșitul săptămânii trecute în Monitorul Oficial (document atașat mai jos). Până acum persoanele care aveau sisteme de panouri fotovoltaice nu puteau injecta energia electrică în rețea, fiind nevoite deseori să treacă printr-un proces de autorizare lung de peste 450 zile, anevoios cu peste 12 autorizații și scump, potrivit comunicatului transmis de asociația EnergiaTa.

Noutăți pe care le aduce noua lege:

* Obligativitatea distribuitorilor să facă posibilă racordarea în 30 zile și obligativitatea Furnizorilor de energie electrică sunt obligaţi să achiziționeze energia electrică.

* Prosumatorii sunt scutiți de la plata tuturor obligațiilor fiscale în factura de energie electrică, asta înseamnă că nu mai este nevoie de o firmă sau de un PFA

Cine poate fi prosumator?

* Orice persoană fizică sau juridică care dorește un echipamente de energie din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum poate vinde energia electrică, atâta timp cât activitatea specifică nu este producerea energiei electrice

* Nu doar locuințele sunt acceptate, ci și un bloc, o zonă rezidențială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în același sistem de distribuție închis, cu condiția ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie din surse regenerabile, aceste activități să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară

Câți bani vor primi românii pe energia injectată?

* În 2018 românii vor primi 22,7 bani pentru fiecare kWh injectat în reţea, fiind de asemenea scutiți de la orice obligații fiscale

* Prosumatorii nu vor primi banii direct, ci se va face o regularizare pe factură, o diferență între banii plătiţi pentru energia consumată şi cea vândută în rețea

Prosumatorii ar putea avea parte de mai multe vești bune în perioada următoare, Autoritatea Fondului pentru Mediu ar urma să aloce 100 milioane de euro pentru subvenționarea cumpărării instalațiilor de energie solară, incluzând panourile, sistemul electric și invertorul. Astfel, aproximativ 28.000 de români ar putea primi câte 3500 euro pentru echipamente cu putere instalate de maxim 3kW. Mai multe detalii vor apărea în ghidul ce va fi publicat pe site-ul afm.ro

“Pentru noi este un vis devenit realitate. Acum 2 ani am început acest proces pentru a face Prosumatorii posibili în România si nu a fost deloc simplu, dar am crezut cu tărie că românii trebuie să poată să își producă energia și am făcut tot ce am putut pentru a rezolva această problemă.

Acum datorită eforturilor depuse de energiaTa, Patres si Greenpeace, trei ONG-uri, împreună cu o parte dintre membri parlamentului și comisiei, acest lucru este posibil, fiind încă o dovadă că parteneriate dintre mediul guvernamental și non-guvernental pot fi de succes și ar trebui încurajate.

Suntem nerăbdători să vedem sute de mii de mici producători de energie curată în Romania în următorul an.”, au declarat Mihai Toader-Pasti și Claudiu Butacu, cofondatori energiaTa.

 

Descărcați aici Legea nr.184/2018:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți și:

Stirile zilei

Nou ansamblu de birouri va fi construit in Sectorul 1

Proiectul unei cladiri de birouri cu 18 niveluri in Bucuresti avanseaza

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr.5/iul-aug 2018

coperta-ac5

Sus