Primăria Braşov a pierdut finanţarea din granturi norvegiene pentru lucrările de reabilitare a curţii Bisericii Negre. Proiectul a fost declarat neeligibil de către Ministerul Culturii.
La începutul anului Primăria Braşov a preluat de la Biserica Evanghelică curtea Bisericii Negre pentru a putea implementa proiectul de reabilitare. Costurile investiţiei au fost estimate la 9 milioane lei, potrivit Digi24.
În cadrul vizitei la Braşov, de la finele săptămânii trecute, a ambasadorului Norvegiei, Tove Bruvik Westberg, primarul oraşului, George Scripcaru, a declarat: “Eu nu am siguranţa că Ministerul Culturii sau orice alt minister reuşeşte să cunoască în totalitate nevoia şi specificul local şi nu cred că derularea acestor fonduri ar trebui să fie făcută prin intermediul Guvernului. Sigur că este doar o sugestie, însă cred că ambasada ar trebui să se implice în aşa fel încât criteriile de acces să fie stabilite la nivelul ambasadei, iar proiectele să fie depuse de către primării direct la ambasadă, care să decidă dacă proiectele sunt sau nu eligibile.”
Doamna ambasador Tove Bruvik Westberg i-a promis primarului că va ţine cont de această observaţie în derularea următoarei perioade de finanţare, cea actuală fiind deja în desfăşurare.