Oferte locuri de munca top

Proiecte pentru infrastructura de apă de 250 mil. euro, în judeţele Cluj şi Sălaj

drain-325234_640Compania de Apă „Someş” intenţionează să contracteze o finanţare nerambursabilă de 250 de milioane euro pentru continuarea seriei de investiţii de modernizare şi extindere a infrastructurii de alimentare cu apă şi de canalizare în judeţele Cluj şi Sălaj. Compania va aplica pentru a cincea finanţare de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM, etapa a II-a a POS Mediu.

Principala lucrare de anvergură o va constitui realizarea unei aducţiuni de aproximativ 160 de km care va transporta apa de la Staţia de Tratare Gilău în judeţul Sălaj. Ulterior, peste 430 de km de aducţiuni vor fi construiţi ca şi ramificaţii ale aducţiunii Cluj-Sălaj, astfel încât să existe posibilitatea branşării cât mai multor localităţi rurale din cele două judeţe.

În ceea ce priveşte proiectul aflat în curs de implementare, respectiv Programul din Fondul de Coeziune, etapa 2007 – 2015, acest proiect major a cărui valoare totală este de 196,9 milioane de euro se află în momentul de faţă în curs de finalizare – termen decembrie 2015.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, a declarat: “Toate aceste cifre impresionante fac din operatorul regional de apă unul dintre cei mai mari investitori din judeţ şi, în acelaşi timp, unul dintre serviciile publice cele mai dinamice şi mai preocupate de creşterea calităţii vieţii, atât în mediul urban dar mai ales în satele judeţului Cluj. Desigur însă, ceea ce ne propunem este ca  investiţiile în creşterea calităţii vieţii populaţiei să nu se oprească aici, intenţionând ca în viitor să accesăm şi mai multe fonduri nerambursabile, astfel încât toţi cetăţenii, indiferent de zona în care locuiesc şi muncesc, să fie conectaţi la o reţea de apă curentă.”

Infrastructura administrată de Compania de Apă „Someş” măsoară 3.065 km de reţele de apă şi 1.468 km de reţele de canal, răspândite pe o suprafaţă de cca. 10.000 de km pătraţi, deserveşte opt municipii/oraşe şi 188 de localităţi rurale din judeţele Cluj şi Sălaj însumând circa 780.000 de locuitori.

Sus