Oferte locuri de munca top

Proiect cu finantare europeana, fara oferte din partea constructorilor

Unele proiecte de construcții inginerești, finanțate din fonduri europene, întâmpină  probleme din lipsă de constructori.

Astfel, la procedura de încredințare a contractului vizând extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare aferente municipiului Bacău, în valoare totală de peste 22 milioane euro, nu s-a prezentat niciun ofertant, deși contractul a fost scos de 3 ori la licitație, a spus Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.

Întreg proiectul finanțat prin POIM are o valoare totală de peste 470 milioane euro și vizează, între altele, reabilitarea a 100 km de rețele de apă potabilă, execuția a 70 km de conducte de aducțiune, extinderea cu peste 370 de km a rețelei de apă potabilă, precum și construirea a peste 580 km rețea de canalizare.

41 de unități administrativ-teritoriale din județul Bacău, între care și municipiul de reședință, beneficiază de investițiile cuprinse în aplicația POIM.

În cadrul acestui proiect, până în prezent:

* un contract este finalizat, iar două sunt în execuție lucrări;

* două contracte se află în licitație, în procedură de evaluare a ofertelor;

* pentru 7 contracte au fost lansate proceduri de achiziție publică (sau sunt în curs de lansare) în sistemul electronic de achiziții publice;

* alte 9 contracte de lucrări urmează să fie scoase la licitație, după implementarea recomandărilor formulate de Jaspers, consultantul agreat al Comisiei Europene.

Investițiile din oraș prevăd reabilitarea și extinderea a 73 km de rețea de apă, precum și a circa 18 km de rețele de canalizare.

La nivelul municipiului Bacău, funcționează un regulament care îi obligă pe executanții de lucrări de utilități să refacă trama stradală pe toată lungimea benzii de circulație, nu doar pe zona strict afectată de lucrările de săpătură.

”Așa se face că valoarea contractului menționat s-ar reduce cu cel puțin o treime (aprox. 6 milioane euro), dacă antreprenorul ar aduce carosabilul la starea inițială doar pe zona afectată de săpătură”, mai spune Valentin Ivancea.

Din analiza făcută de operatorul CRAB rezultă că aproape jumătate din valoarea lucrării de utilități exemplificate este dată de lucrările de refacere a drumurilor.

”În plus, dorința constructorilor de a lucra în oraș e unul foarte redus, știut fiind faptul că nu există o evidență clară a ce fel de rețele se află sub trama stradală, iar impedimentele și obstacolele – mai ales într-o zonă aglomerată precum mun. Bacău – survin la tot pasul”, subliniază președintele CJ Bacău.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus