Oferte locuri de munca top

Programul Casa Eficienta Energetic este inca in pauza  

Deși Programul Casa Eficientă Energetic are finanțare alocată pentru acest an, etapa de evaluare din cadrul proiectului este în prezent amânată. Aceasta din cauza capacității reduse a personalului Administrației Fondului pentru Mediu, precum și a volumului mare de solicitanți raportat la programele aflate în derulare sau lansate. În prezent nu există dosare analizate sau aprobate.

Administrația Fondului pentru Mediu depune toate diligențele necesare în vederea evaluării acestora într-un timp cât mai scurt, susține ministrul Mediului, Barna Tánczos, într-o notă informativă.

Pentru continuarea Programului în anul 2021 a fost alocată suma de 429 milioane lei, prin Bugetul de venituri și cheltuieli al Administrației Fondului pentru Mediu.

De asemenea, pentru Programul destinat creșterii eficienței energetice în școli nu a existat o dezbatere publică pe marginea ghidului de finanțare, acesta fiind doar postat pentru consultare publică în perioada premergătoare aprobării.

În prezent, Administrația Fondului pentru Mediu este în procedură de modificare a ghidului pentru îmbunătățirea acestuia.

Ce include Programul Casa Eficientă Energetic

Finanțarea nerambursabilă oferită în Program decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de 15.000 de euro.

Cheltuielile eligibile ale Programului Casa Eficientă Energetic vizează:

– instalarea de ferestre izolante

– izolarea acoperișului, a pereților exteriori

– montarea unei centrale termice mai eficiente

– montarea de panouri solare termice, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare, robineți și conducte noi etc.

Condiția eligibilității proiectului este ca eficiența energetică a locuinței să crească, după implementarea acestuia, cu cel puțin o clasă energetică.
Prin program sunt subvenționate, printre altele, următoarele intervenții:

– înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, cu tâmplărie termoizolantă;

– izolarea termică a elementelor de construcție exterioare opace, izolarea termică a planşeului peste sol și/sau peste ultimul nivel al clădirii;

– lucrările de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de încălzire și de preparare și utilizare a apei calde: cazane cu condensare; pompe de căldură, panouri solare termice;

– izolarea termică a conductelor de distribuție și a unităților de acumulare;

– dotarea cu dispozitive de reglare pentru încălzirea și preparea apei calde de consum etc.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2021

Sus