Oferte locuri de munca top

Produse pentru constructii: Standarde romane ce transpun standarde europene, aprobate

Lista care cuprinde indicativele de referință ale standardelor române ce transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcții a intrat în vigoare.

Ordinul a fost emis de ministrul Dezvoltării, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislației Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a produselor.

Standardele sunt orientări voluntare menite să ofere specificații tehnice pentru produse, servicii și procese. Sunt elaborate de organizații private de standardizare, de obicei la inițiativa părților interesate care consideră necesară aplicarea unui standard.

Standardizarea calității și siguranței produselor ajută companiile să câștige încrederea consumatorilor.

Totodată, standardele facilitează intrarea pe noi piețe, făcând produsele sau serviciile compatibile și comparabile.

Adoptarea unor standarde se face voluntar, dar avantajul este că cel care le adoptă dovedește astfel că produsele și serviciile sale ajung la un nivel înalt de calitate, de siguranță și de fiabilitate.

Standardele europene sunt adoptate de unul dintre cele trei organisme europene de standardizare. La nivel național, standardizarea este gestionată de organismele naționale de standardizare care adoptă și publică standarde naționale.

În același timp, organismele naționale transpun toate standardele europene sub formă de standarde naționale identice și retrag eventuale standarde naționale contradictorii.

 

Descarcati aici

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2024

Revista Arena Constructiilor martie 2024

Sus