Solplanet x AeroFix

Producator de prefabricate din beton, preluat de Romcim

Tranzacția prin care Romcim S.A. a preluat un producător de prefabricate din beton, societate controlată de un investitor străin, a fost autorizată de către Consiliul Concurenţei.

Romcim S.A. produce și comercializează ciment, betoane, agregate, lianți rutieri și filler de calcar.

Compania face parte din grupul CRH, care activează la nivel mondial în domeniul materialelor pentru construcții.

Societatea-mamă a grupului este CRH plc. din Irlanda.

Romcim preia compania Bauelemente Reinvest S.R.L. și filiala acesteia Bauelemente S.R.L.

Bauelemente Reinvest SRL din Ariceștii Rahtivani, județul Prahova este o companie de tip holding. Este deținută 70% de Baupartner SRL și 30% de Călin Bailuc (administrator).

La rândul său, Baupartner SRL are asociat unic pe Dietrich Michael Costin, cu cetățenie germană.

Holdingul a avut anul trecut un profit net de peste 87,97 milioane de lei.

Bauelemente SRL fabrică produse din beton pentru construcții, produce și comercializează elemente prefabricate din beton. Este deținută integral de Bauelemente Reinvest SRL.

Ansamblu industrial cu cinci cladiri, in autorizare

Anul trecut a realizat o cifră de afaceri de 81,79 milioane lei și un profit de peste

54,34 milioane lei cu un număr mediu de 393 de angajați.

Ambele companii fac parte din grupul Baupartner, care desfășoară, în principal, activități pe piața producerii și comercializării de prefabricate din beton, precum și pe piața dezvoltării ansamblurilor rezidențiale.

În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal.

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2023

Revista Arena Constructiilor mai 2023

Sus