Oferte locuri de munca top

Procesele civile si penale in mediul online

Până acum utilizarea mijloacelor de comunicare online era acceptată doar în cazul audierilor din procesele penale, cu acordul persoanei în cauză. Dar, conform celor mai recente modificări legislative în domeniul justiției, în prezent atât procesele civile, cât şi cele penale se pot desfășura online,

Mai exact, Legea privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19 ( Legea nr. 114/2021), în vigoare de luna aceasta, aduce următoarele noutăţi:
* În procesele civile – când este posibil, cu acordul părților, instanțele pot hotărî ca ședințele de judecată să se desfășoare fără participarea fizică a părţilor în sală de judecată, în format videoconferință.
* În procesele penale – persoanele private de libertate, altele decât cele aflate în arest la domiciliu, pot fi audiate prin videoconferință, fără a fi necesar acordul acestora. Aceste dispoziții nu se aplică în următoarele cazuri: audierea în cursul urmăririi penale, judecarea cauzelor cu inculpați minori, cauzele privind reabilitarea judecătorească și şedinţele de judecată declarate nepublice.
De asemenea, citația va cuprinde mențiunea că ședința de judecată se va desfășura prin mijloace de telecomunicație audiovizuală, intervalul orar orientativ al strigării cauzei, precum și modalitatea tehnică de acces și de autentificare.

Când este cazul, părțile vor fi înștiințate și telefonic, prin e-mail sau prin alte asemenea mijloace ce asigură transmiterea înștiințării și confirmarea primirii acesteia despre desfășurarea ședinței de judecată prin mijloace de telecomunicație audiovizuală, chiar dacă au termenul în cunoștință.

Pentru judecarea proceselor, instanțele judecătorești, ținând seama de împrejurări, pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi.

Noile dispoziții se aplică pe durata stării de alertă, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei, precum și pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acesteia.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2021

Sus