Oferte locuri de munca top

Primaria Hunedoara va avea peste 620 mil lei pentru investitii

Bugetul de venituri și cheltuieli al Primăriei Hunedoara pe anul 2025 se ridică la 580 de milioane de lei.

Din această sumă mai bine de 70%, adică 410 milioane de lei, este reprezentată de „secţiunea dezvoltare”. Dar valoarea totală a sumelor care vor fi îndreptate spre investiţii va creşte, şi, implicit, valoarea totală a bugetului, având în vedere faptul că este estimat ca anul acesta, Primăria municipiului Hunedoara să obţină finanţări europene pentru încă 19 proiecte de investiţii a căror valoare totală este de aproximativ 211 milioane de lei.

Secţiunea „dezvoltare” din cadrul bugetului local pe anul în curs este compusă din sumele necesare pentru finalizarea proiectelor de investiţii aflate acum în lucru (de exemplu, restaurarea Castelului Corvinilor, transformarea Centrului Istoric într-o adevărată atracţie pentru localnici şi turişti, eficientizarea energetică a mai multor blocuri, reabilitarea, modernizarea şi dotarea unităţilor şcolare etc).

„Faptul că bugetul pe acest an a fost votat în unanimitate ne confirmă, suplimentar, că suntem pe drumul corect. Nu mai este o noutate că, an de an, Primăria Hunedoara alocă pentru investiţii mai bine de două treimi din buget. Asta se datorează în principal proiectelor cu finanţare europeană pe care le gândim şi pentru care reuşim să câştigăm bani nerambursabili. Până la finele acestui an, estimez că vom mai semna proiecte în valoare de încă 42 de milioane de euro, cel puţin. Îmi vin însă acum, în minte, câteva cifre din primul meu an „plin” de mandat, ca primar: 2017. În acel an, bugetul total al Primăriei era de patru ori mai mic! Da, în 2017, bugetul total al Primăriei Hunedoara a fost de aproximativ 143.000.000 lei, iar ponderea secţiunii de dezvoltare din acel buget, şi aşa foarte mic, era de vreo 32 la sută, adică doar vreo 10 milioane de euro. Am reuşit să creştem de la an la an şi, începând din 2020, să inversăm acest raport. Pe scurt, este al cincilea an consecutiv în care mai puţin de o treime din buget este alocată cheltuielilor de funcţionare, iar mai bine de două treimi merg în proiectele de dezvoltare a oraşului. Şi, ţin să repet, nu am fi reuşit aşa ceva fără existenţa fondurilor europene”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2025


Etichete:
Sus