Guvernul vrea să inițieze procedurile pentru transferul ELCEN de la Ministerul Energiei către Primăria Capitalei, argumentând că această soluție ar permite coordonarea integrată a întregului sistem de termoficare, inclusiv a investițiilor în producție, transport și distribuție a energiei termice. În acest sens a fost aprobat un memorandum.
Potrivit documentului, implementarea transferului se va realiza în mai multe etape. Prima etapă presupune realizarea unei analize tehnico-economice, verificarea respectării normelor privind ajutorul de stat și concurența, identificarea unor soluții pentru plata datoriilor Termoenergetica către ELCEN și verificarea tuturor contractelor și finanțărilor existente.
Ulterior, Ministerul Energiei va pregăti o ofertă de vânzare, iar contractul de vânzare-cumpărare va fi negociat între părți și aprobat prin hotărâre de Guvern.
Documentul subliniază că transferul ar permite „o abordare integrată și centralizată a întregului sistem”, inclusiv coordonarea programelor de investiții și eficientizarea costurilor gigacaloriei.
Premierul Ilie Bolojan a spus că ELCEN București are trei contracte pentru modernizarea CET-urilor din București, semnate în toamna anului 2024, în valoare totală de peste 360 de milioane de euro.
”Cele trei proiecte sunt absolut necesare pentru asigurarea încălzirii locuințelor din Capitală. Din păcate, nu s-a decontat nimic până acum, proiectele fiind încă în licitație. Având în vedere uzura centralelor vechi, există oricând riscul apariției unor avarii și al întreruperii încălzirii”, a subliniat premierul interimar.
Noile investiții propuse de ELCEN
Memorandumul include o listă de proiecte noi de investiții propuse de ELCEN, cu o valoare totală estimată la aproximativ 656 milioane de euro, fără TVA, finanțarea urmând să fie asigurată din Fondul de Modernizare.
Investițiile vizează:
- Implementarea unei unități de cogenerare de înaltă eficiență în cadrul CTE București Sud;
- Eficientizarea activității din CTE Grozăvești prin implementarea unei unități de cogenerare în ciclu combinat;
- Implementarea unor capacități de cogenerare de înaltă eficiență utilizând motoare termice în CTE Progresu;
- Implementarea unor centrale fotovoltaice pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile în centralele termoelectrice ELCEN.
Potrivit memorandumului, totalul investițiilor noi echivalează cu aproximativ 800 MWe și 580 MWt.
Documentul arată că ELCEN a semnat deja în anul 2024 trei contracte de finanțare din Fondul de Modernizare pentru realizarea unor noi capacități de cogenerare de înaltă eficiență la CTE Grozăvești, CTE Progresu și CTE București Sud.
Cum arată sistemul actual de termoficare din București
Conform memorandumului, sistemul public de alimentare cu energie termică asigură aproximativ 72% din necesarul de energie termică al Capitalei, iar consumatorii casnici reprezintă 93% dintre utilizatori.
Documentul arată că vechimea majorității rețelelor termice primare este de peste 25 de ani, în proporție de aproximativ 68%, iar în ultimii 10 ani au fost înlocuite doar circa 10,94% dintre acestea.
Termoenergetica este operatorul sistemului public de alimentare cu energie termică din decembrie 2019, în baza contractului de delegare a gestiunii directe a serviciului public de alimentare cu energie termică.
La rândul său, ELCEN asigură 93% din capacitatea sistemului SACET din București și livrează energie termică pentru aproximativ două milioane de consumatori și peste 5.000 de instituții publice.
Capacitățile instalate în ELCEN au o vechime de peste 40-50 de ani în proporție de 70%, iar cea mai nouă capacitate energetică a fost pusă în funcțiune în anul 2009.
Puterea electrică disponibilă la nivelul ELCEN este de 595,6 MW, iar puterea termică disponibilă este de 1.671 Gcal/h.
Proiectele deja aflate în implementare
Memorandumul prezintă și proiectele de modernizare deja aflate în derulare la nivelul Municipiului București.
Primul proiect este „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București”, care include șapte obiective însumând 31,621 km de traseu. Valoarea investiției este de 429,38 milioane lei fără TVA. Lucrările vizează înlocuirea conductelor folosind conducte preizolate cu sisteme de detecție a pierderilor.
Un alt proiect este finanțat prin Programul Termoficare, implementat de Ministerul Dezvoltării. În cadrul acestuia au fost semnate contracte pentru finanțarea a 85% din valoarea lucrărilor aferente modernizării a aproximativ 18 km de rețea.
De asemenea, Municipiul București implementează proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare al municipiului București 105,969 km”, finanțat inițial prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Proiectul presupune modernizarea și reabilitarea a 105,969 km traseu de transport al agentului termic, respectiv 211,94 km de conducte, împărțite în 25 de tronsoane.
Valoarea totală a acestui proiect este de 1,59 miliarde lei, dintre care peste 1,18 miliarde lei reprezintă finanțare nerambursabilă, iar termenul estimat de finalizare este 31 decembrie 2027.
Totodată, este în derulare proiectul de modernizare a Magistralei II Vest, care presupune reabilitarea a aproximativ 1,97 km de rețea de transport apă fierbinte în perioada 2025-2026.
Municipalitatea mai are în pregătire proiecte pentru modernizarea sistemelor de măsurare a energiei termice, implementarea unui sistem informatic de citire la distanță și modernizarea regulatoarelor și armăturilor necesare echilibrării hidraulice a instalațiilor. Valoarea totală a proiectului este de 720,98 milioane lei cu TVA, finanțarea fiind urmărită prin Fondul pentru Modernizare.
Un alt proiect vizează implementarea unor noi sisteme SCADA pentru punctele termice și dispeceratele Termoenergetica, în vederea monitorizării și conducerii operative a sistemului. Valoarea totală estimată este de 814,85 milioane lei cu TVA, finanțarea urmând să fie solicitată din Fondul pentru Modernizare.
Memorandumul susține că transferul ELCEN la Primăria Capitalei ar permite coordonarea unitară a tuturor acestor investiții și ar crea posibilitatea atragerii unor fonduri suplimentare pentru modernizarea și decarbonarea sistemului de termoficare din București.


