Plafonul garanţiilor pentru programul guvernamental “Prima Casă” a fost suplimentat cu 200 de milioane de lei pentru anul 2015, prin hotărârea adoptată ieri de Guvern.
“Suplimentarea plafonului pentru anul 2015 va asigura continuarea în condiţii optime a programului guvernamental, în perioada rămasă până la sfârşitul anului şi începutul anului viitor”, conform comunicatului emis de instituţie.
Hotărârea de Guvern vizează completarea art.3 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a Programului Prima Casă.
Bilanţul ultimilor şase ani de “Prima Casă” arată că până acum au fost emise peste 166.000 de garanţii reprezentând finanţări în valoare de peste 13,9 miliarde de lei.
Anul acesta prin intermediul programului au fost emise 30.070 de garanţii în valoare de peste 2,5 miliarde de lei.