Tranzacția prin care un comerciant de uși a fost preluat a fost autorizată de Consiliul Concurenței.
Astfel, Eco Euro Doors SRL din Reghin, județul Mureș, firmă membră a Grupului Roca, a preluat compania Workshop Doors SRL din Petelea, județul Mureș.
Atât Eco Euro Doors SRL, cât și Workshop Doors SRL, au ca obiect de activitate producția și comercializarea de uşi şi tocuri de uşi de interior (inclusiv accesorii pentru acestea).
În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.
Producătorul Workshop Doors SRL a realizat în 2022 o cifră de afaceri de circa 52 milioane de lei și un profit net de peste 10 milioane de lei, cu un număr mediu de 138 angajați. Firma a fost înființată în anul 2009.
Eco Euro Doors SRL a realizat în 2022 o cifră de afaceri de circa 67,1 milioane de lei și un profit net de peste 5,25 milioane de lei, cu un număr mediu de 102 angajați.
Producția sa este axată în principal pe realizarea ușilor de interior și a scărilor de mansardă.
Roca Industry, holdingul care reunește companiile din domeniul materialelor de construcții aflate în portofoliul Roca Investments, deține integral firma Eco Euro Doors.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023