Oferte locuri de munca top

Posibila modificare a impozitarii cladirilor

Impozitul pe clădirile nerezidenţiale se calculează prin aplicarea coeficientului asupra unei valori rezultate dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat.

Astfel, potrivit standardelor de evaluare actuale, o clădire nerezidenţială dintr-un oraş mic, cu cinci-zece mii de locuitori ajunge să fie evaluată şi impozitată la fel ca o clădire în centrul Bucureştiului sau Braşovului, spune deputatul PNL de Alba, Claudiu Răcuci, care se întreabă: „Oare valoarea celor două clădiri este identică? Ştim cu toţii că nu este aşa!”.

Acesta impreuna cu deputatul PNL Dan Vîlceanu au depus la Parlament unele propuneri de modificare a impozitului pe clădirile nerezidenţiale.

„Fără să modificăm coeficienţii, noi propunem ca evaluarea clădirilor nerezidenţiale să se facă tot pe baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, însă operațiunea să se facă printr-o abordare de piaţă, adică la valoarea de piaţă a construcţiei. Este o modalitate care instaurează echitatea fiscală şi introduce un coeficient mai mare de flexibilitate a politicii fiscale, mai ales pentru faptul că aceste clădiri sunt evaluate la fiecare cinci an”

Deputatul Claudiu Răcuci propune și o mai mare libertate a autorităţilor administraţiilor publice locale în stabilirea impozitului asupra clădirilor nerezidenţiale, în funcţie de ce destinaţie economică vor avea acestea: „Vorbim de multă vreme despre o mai mare autonomie locală, însă, în practică, cadrul legislativ nu oferă nici un fel de libertate autorităţilor locale, nici măcar în dimensionarea propriilor taxe şi impozite locale. De aceea, fără a modifica în nici un fel coeficienţii din Codul fiscal, am creat un cadru mai flexibil pentru stabilirea cotelor de impozitare prevăzute de art. 460 alin. (2), astfel încât autorităţile locale să poată stimula activităţi economice locale în funcţie de specificul fiecărei localităţi şi de priorităţile comunităţilor locale. Astfel, cota cuprinsă între 0,2%-1,3% aplicată asupra valorii impozabile a clădirilor rămâne nemodificată, însă ea va putea fi aplicată diferenţiat, cel puţin pentru patru domenii economice: activităţi agricole; activităţi de turism; cercetare-dezvoltare, sănătate sau educaţie; activităţi de producţie sau livrări de bunuri şi servicii. Am toată încrederea că propunerile vor fi îmbrăţişate şi de alţi colegi parlamentari, care vor conştientiza importanţa modificărilor propuse şi aşteptările mari care vin, atât din mediul de afaceri, cât şi din partea autorităţilor administraţiei publice locale.” a mai adăugat deputatul PNL.

 

 

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia aprilie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus