Oferte locuri de munca top

Populatia mai degraba economiseste decat sa contracteze noi credite

Populația mai degrabă economisește decât să contracteze noi credite, ceea ce nu este tocmai cea mai favorabilă evoluție pentru perspectivele pieței imobiliare.

Ritmul de creștere a valorii depozitelor este mai mare decât cel de majorare a valorii creditelor contractate de populație, în iulie față de aceeași lună a anului trecut.

Potrivit celor mai recente date transmise de BNR, depozitele în lei ale populaţiei au ajuns la peste 236,12 miliarde lei (ceea ce ar reprezenta 47,51 miliarde euro), la finele lunii iulie.

Nivelul este mai mare cu 1,3 % față de luna anterioară și cu 20,1% (13,9 %în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior.

În același timp, creditele în lei ale populației au ajuns la circa 164,33 miliarde lei (adică în jur de 33 miliarde euro). Valoarea este mai mare cu 1,6% față de luna precedentă și cu 10,6% față de iulie 2023.

Cel mai mult se împrumută statul.

Astfel, soldul creditului guvernamental acordat de instituțiile de credit a fost de peste 217,45 miliarde lei (peste 43,75 miliarde euro). Creșterea este de 2,7 % față de luna precedentă și de 20,8 % (14,6% în termeni reali) față de iulie anul trecut.

Firmele se împrumută mult mai temperat decât Guvernul.

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut cu 0,9 % față de iunie), până la nivelul de 403,95 miliarde lei (circa 81,28 miliarde euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 6,8% (1,3 % în termeni reali).

Depozite

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna iulie 2024 cu 0,4 % față de luna anterioară, până la nivelul de 587 494,2 milioane lei. Față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 10,9% (5,2% în termeni reali).

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au scăzut cu 0,6 %(până la 177 667,8 milioane lei) față de luna precedentă. Față de luna iulie 2023 au înregistrat o creștere de 10,0 %(4,3% în termeni reali).

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2024

Revista Arena Constructiilor iulie-august 2024

Sus