Oferte locuri de munca top

Podul suspendat peste Dunare ar urma sa fie finalizat in toamna

Proiectul Podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila, demarat în anul 2018, a avut întârzieri în derularea contractului. Recepția nu a fost făcută, iar stadiul lucrărilor era, la finele lunii ianuarie, de 97,74%, potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Cel mai recent, CNAIR a emis încă un certificat negativ asocierii condusă de constructorul italian Webuild S.p.A.

Contractantul nu a respectat durata de execuție aprobată, respectiv termenul pentru finalizarea lucrărilor (2 iulie 2022, respectiv 31 august 2023, conform Programului de execuție accelerat transmis de antreprenor în luna iunie 2022).

De asemenea, conform CNAIR, antreprenorul nu a prezentat modalitatea de remediere la nivelul liniei roșii, în cazul depășirii tasărilor măsurate (> 25 mm), în zona culeilor podurilor / pasajelor / viaductelor, a dalelor de racordare a podurilor și a rableelor (>5 m).

Contractantul nu a demarat lucrările de remediere a tasărilor la zidul de sprijin armat U-Wall km 4+438 – km 4+478, conform soluției tehnice propusă de proiectant prin dispoziții de șantier.

Pe parcursul executării contractului, antreprenorul nu a îndeplinit gradul de mobilizare a resurselor incluse în oferta și programul de execuție, ceea ce a dus la un ritm nesatisfăcător al execuției lucrărilor.

Totodată, antreprenorul se consideră îndreptățit la o prelungire a duratei de execuție, având revendicări emise în acest sens, însă fără a respecta propriul program de execuție accelerat transmis în iunie 2022.

În data de 16 octombrie 2023 inginerul a emis modul de soluționare a revendicării nr. 13 a antreprenorului, concluzionând că antreprenorul este îndreptățit la prelungirea duratei de execuție până la data de 31 decembrie 2023, fără costuri suplimentare. Însă până la 25 ianuarie 2024 constructorul nu a finalizat lucrările și nu a solicitat recepția la terminarea lucrărilor.

Valoarea contractului este de 1.995.932.260 lei.

Până în prezent Antreprenorul a formulat un număr de 80 de revendicări, iar beneficiarul a formulat 33 de revendicări.

Anreprenorul a înregistrat pe rolul instanțelor  27 de cereri de chemare în judecată.

O statie de biogaz va fi infiintata in provincie

7 octombrie 2024 – data de finalizare

Durata de execuție contractuală a fot de 36 luni, la care s-au adaugat 193 zile. Data de finalizare, conform contractului, este 2 iulie 2022.

Data de finalizare a Lucrărilor, acceptată de către Părți, a fost stabilită pentru 31 august 2023.

Data de finalizare a Lucrărilor conform Modului de soluționare emis de Inginer pentru Rov. 13 a Antreprenorului, a fost stabilită pentru 31 decembrie 2023.

Durata de execuție conform U.P. 20 (P.E actualizat la data de 31 octombrie 2023) transmis de Antreprenor – 69 luni si 17 zile.

Data de finalizare conform U.P. 20 (P.E actualizat la data de 31 octombrie10.2023) este 7 octombrie 2024.

Probleme și pentru supervizarea lucrărilor

CNAIR SA a emis un certificat negativ și în cadrul contractului de supervizare a proiectării și execuției Podului suspendat peste Dunăre. Contractantul este asocierea Metroul SA – Italrom Inginerie Internationala SRL – Pegaso Ingegneria SRL – Arex Lider Company SRL, iar contractul este încă în derulare.

Beneficiarul a transmis inginerului faptul că este îndreptățit la aplicarea de penalități în cuantum de 158.100 lei, ca urmare a neîndeplinirii obligației contractuale a inginerului de a analiza și a aproba / respinge programul de execuție actualizat la 30 iunie 2023.

Contractul a fost semnat în luna ianuarie 2020 și are o valoare de 35.169.010 lei.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2024

Revista Arena Constructiilor martie 2024

Sus