Oferte locuri de munca top

Podul hobanat de pe centura Galati prinde contur

Avansează lucrările la podul hobanat al Drumului de Centură. A început turnarea betonului la unul din radierele pilonului central.

“Se lucrează în ritm alert la podul hobanat al Drumului de Centură. A început turnarea betonului la unul din cele două radiere care alcătuiesc baza pe care se va sprijini pilonul central. Astfel, doar astăzi se vor folosi peste 1000 de metri cubi de beton, ceea ce înseamnă peste 100 de maşini încărcate cu beton. Pilonul central are o fundaţie formată din 80 de piloţi foraţi la 25 de metri adâncime, iar un radier are aproape 5 metri înălţime. În acelaşi timp, se lucrează şi la ceilalţi piloni ai podului hobanat, precum şi la armarea celui de-al doilea radier al pilonului central”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi

În total, pentru cele două radiere care alcătuiesc baza pilonului central se vor folosi peste 2000 de metri cubi de beton. Podul hobanat va avea o lungime de aproximativ 500 de metri liniari şi este prevăzut cu patru benzi de circulaţie, iar pilonul central va avea o înălţime de peste 60 de metri. Extinderea şi modernizarea Drumului de Centură este o investiţie de aproximativ 40 de milioane de euro, din care 30 de milioane sunt fonduri europene pe Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.

Din punct de vedere tehnic, varianta ocolitoare a municipiului Galați a fost împărțită în patru tronsoane:

* Tronsonul I, str.Brăilei – Viaduct SIDEX, în lungime de 3.050 de metri și o lățime de 14 metri, cu patru benzi de circulație, 4×3,50 m;

* Tronsonul II, între Viaduct SIDEX și bulevardul George Coșbuc, în lungime de 3.706 metri, lățime variabilă până în 14 metri;

* Tronsonul III, între bulevardul George Coșbuc și str. Al.Măcelaru / str.Traian, în lungime de 567 de metri și lățime de 14 metri;

* Tronsonul IV, între str.Traian/ Macului și Calea Prutului, în lungime de 3.542 de metri și lățime variabilă între 7,00 și 10,5 metri, cu două benzi de circulație 2×3,5 metri.

Potrivit proiectului, o parte dintre lucrări vor fi specifice doar anumitor tronsoane, dar vor fi și lucrări comune pe mai multe tronsoane. Printre altele, prin proiect se propun următoarele lucrări comune (tronsoanele I, II și IV):

* Reabilitarea trotuarelor, realizarea rampelor de acces a persoanelor cu dizabilități;

* Realizarea unei piste pentru bicicliști pe tot tronsonul I și tronsonul II;

* Amenajarea accesului la proprietăți în limita de proprietate a drumului;

* Ridicarea la cota drumurilor a gurilor căminelor de canalizare, apă, gaze etc.;

* Lucrări de siguranța circulației.

Pe lângă podul hobanat ce va fi inclus în tronsonul II, proiectul mai prevede repararea și reabilitarea podețelor și a podului rutier care trece în prezent peste conductele magistrale de termoficare (tronson I); realizarea unei rețele noi de colectare a apelor pluviale pe tronsonul I și parțial pe tronsonul II, precum și modernizarea rețelei existente pe tronsoanele II și IV.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus