Solplanet x AeroFix

Poarta Salajului – Zalau si Zalau – Nusfalau, in licitatie de peste trei ani

La finele acestei săptămâni este termenul final pentru evaluarea ofertelor depuse de  constructori pentru proiectarea și execuția subsecțiunilor Poarta Salajului – Zalău și Zalău – Nușfalău, din Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea.

Ofertele au fost depuse în 29 august 2023 și, după șapte luni, încă sunt în evaluare.

Pentru atribuirea acestui contract, prima licitație a fost lansată în noiembrie 2020 și apoi anulată în ianuarie 2023. Contractul avea o valoare estimată de 4,4 miliarde lei.

Cea de-a doua licitație a fost lansată în februarie 2023, cu o valoare estimată de peste 8,84 miliarde lei, fără TVA.

În prezent, Comisia de evaluare analizează ofertele în conformitate cu prevederile legale în domeniul achizițiilor publice, afirmă reprezentanții Ministerului Transporturilor.

Aceștia explică faptul că licitația se află încă în etapa de evaluare deoarece în cadrul procedurii de achiziție publică au depus oferte un număr de șapte ofertanți, dintre care patru oferte au fost depuse în asociere.

”Acest aspect se transpune într-un volum semnificativ de informații de analizat, întrucât fiecare ofertant are o serie de terți susținători și cel puțin zece subcontractanți, ceea ce presupune un volum ridicat de documente de verificat/analizat, cu impact implicit asupra perioadei de evaluare”, spun reprezentanții MT.

Hale industriale din provincie, in curs de autorizare

De asemenea, pe parcursul procesului de evaluare a ofertelor a fost înregistrată o contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, formulată de către Makyol, împotriva unei solicitări de clarificări adresată de Comisia de evaluare.

Autoritatea contractantă are obligația să aștepte decizia emisă de către CNSC și de a pune în aplicare soluția Consiliului ”în cazul ipotetic în care contestația va fi admisă”, spun reprezentanții.

Cine concurează pentru contractul de peste 8,84 miliarde de lei

Operatorii economici care au depus oferte în cadrul acestei proceduri de achiziție sunt:

* Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade S.R.L. – Euro-Asfalt d.o.o (Romania – Bosnia Hertegovina)

* Asocierea Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret A.S. – Ozaltin Insaat

Ticaret Ve Sanayi A.S. (Turcia)

* Asocierea Nurol Insaat Ve Ticaret A.S. – Duygu Taahhüt Ve Insaat A.Ș.

(Turcia)

* Asocierea Tekfen Insaat Ve Tesisat A.S. – Dogus Insaat Ve Ticare A.S.

(Turcia).

* Webuild SPA – Milano (Italia)

* Mapa Insaat Ve Ticaret A.S. (Turcia)

* IC Içtas Insaat Sanayi Ve Ticaret A.Ș. (Turcia)

Durata de proiectare a lucrărilor pentru subsecțiunile Poarta Sălajului – Zalău – Nusfalău de pe autostrada A3 este de 18 luni, iar durata de execuție a lucrărilor este de 60 luni.

Deschiderea traficului pe lotul Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău este preconizată după șase ani și jumătate de la semnarea contractului.

Sectorul are ca sursă de finanțare Programul Transport 2021-2027, având aplicabilă în subsidiar și regula de eligibilitate a cheltuielilor n+2, orizontul final de eligibilitate a acestei perioade de programare fiind 31 decembrie 2029.

Unitate noua de productie, cu aproape 18 mii mp scd

Ce lucrări sunt propuse

Structura 1. Pod pe autostradă peste Valea Agrijului și DJ108A la km 26+230;

Structura 2. Viaduct pe autostradă peste pârâul Tresnea și DE la km 26+956;

Structura 3. Pod pe autostradă peste afluent Valea Seacă la km 28+196;

Structura 4. Pasaj pe drum de exploatare (DE 5.6) peste autostrada la km 30+648;

Structura 5. Viaduct pe autostradă la km 31+335;

Structura 6. Viaduct pe autostradă la km 31+805;

Structura 7. Viaduct pe autostradă la km 32+469;

Structura 8. Viaduct pe autostradă cale dreaptă km 33+700 peste Vale și pârâul Ciumarna;

Structura 9. Viaduct pe autostradă cale stangă km 33+700 peste vale și pârâul Ciumarna;

Tunel Meses: galerie dreapta 2.833 metri; galerie stânga 2 777 metri: km 34+260 – km 37+146.5;

Structura 10. Viaduct pe autostrada cale stângă la km 37+126;

Structura 11. Viaduct pe autostradă cale dreapt la km 37+182;

Structura 12. Viaduct pe autostradă cale stângă la km 37+508;

Structura 13. Viaduct pe autostradă cale dreaptă la km 37+544.76;

Structura 14. Pod pe autostradă la km 38+875;

Structura 15: Pasaj pe bretea, peste autostradã la nod km 39+200;

Structura 16. Viaduct pe autostradă peste pârâul Rotisor și Valea Seacă la km 39+510;

Structura 1. Viaduct pe autostradă la km 41+021 – km 41+522.50;

Structura 2. Viaduct pe autostradă la km 42+186 – km 42+827.60;

Structura 3: Pasaj pe autostrada, peste DJ191C la km 43+446.56 – km 43+711.25;

Structura 4: Pod pe DJ 191C peste Valea Grepsei la km 43+506;

Structura 5. Pod pe autostradă peste pârâul Silivaș la km 45+738,40;

Structura 6. Pod pe autostradă peste pârâul Colitca la km 46+307 – km 46+375,10;

Structura 7: Pod pe drum de exploatare peste pârâul Grepsei la km 46+300;

Structura 8. Pod pe autostradă peste pârâul Catrici la km 47+777 – km 47+795.10;

Structura 9. Pod pe autostrada peste valea Teglas la km 48+733 – km 48+751.10;

Structura 10: Pod pe DJ 191C peste valea Teglas la km 48+740;

Structura 11. Pod pe autostradă peste vale și D.E. la km 49+120 – km 49+141.10;

Structura 12: Pod pe D.J.191C peste vale și D.E. la km 49+135;

Structura 13. Pod pe autostradă peste râul Crasna la km 51+566 – km 51+728.50;

Structura 14. Pasaj pe autostradă peste D.J. 108G la km 52+184 – km 52+205.10;

Structura 15. Pasaj pe autostradă peste DE la km 53+217.40 – km 53+231.20;

Structura 16. Pod pe autostradă peste pârâul Martauta la km 54+895 – km 54+916.10;

Structura 17. Pasaj pe autostradă peste D.E. la km 56+117.34 – km 56+213.72;

Structura 18: Pod pe autostrada peste pârâul Martauta la km 56+616,01 – km 56+665,98;

Structura 19. Pasaj pe autostradă peste DJ 191C la km 56+984 – km 57+005.10;

Structura 20: Pod pe D.J.191C peste pârâul Silivaș la km 56+990;

Structura 21: Pod pe drum de exploatare peste pârâul Silivaș la km 58+435;

Structura 22. Pod pe autostradă peste pârâul Silivaș și D.E. la km 58+406.31 – km 58+460.51;

Structura 23. Pod pe autostradă peste pârâul Silivaș la km 59+390,75 – km 59+484,85;

Structura 24. Viaduct pe autostradă la km 62+941 – km 63+184.50;

Structura 25. Pod pe autostradă peste râul Barcău.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2024

Revista Arena Constructiilor martie 2024

Sus