Urare Craciun 2024

PNDL si Anghel Saligny: ce se schimba privind finantarea

O serie de măsuri privind finanțările din cadrul Programului național de investiții „Anghel Saligny” și al Programului național de dezvoltare locală PNDL vor fi aprobate astăzi de Guvern.

Prin aceste măsuri va fi evitat riscul de nerealizare/nefinalizare a obiectivelor de investiții ca urmare a blocării acestora din cauza imposibilității beneficiarilor de a suporta de la bugetul local sumele suplimentare necesare pentru finalizarea și recepționarea obiectivelor de investiții sau ca urmare a întârzierilor în încheierea contractelor de finanțare, consideră oficialii.

Programul național de dezvoltare locală (PNDL)

Beneficiari ai Programului național de dezvoltare locală vor mai putea depune o solicitare de suplimentare, o singură dată, cu cel puțin trei luni înainte de data expirării contractului de finanțare.

Pentru cei care până acum nu au solicitat niciun transfer de sume de la bugetul de stat în baza contractelor de finanțare, termenul de depunere a solicitării de suplimentare va fi doar până la 31 decembrie 2023.

Totodată, aceștia vor putea să solicite încetarea contractelor de finanțare prin acordul părților.

Contractele de finanțare încetează de drept dacă beneficiarii lor nu au solicitat niciun transfer de sume de la bugetul de stat și nu sunt în procedură de achiziție publică pentru atribuirea contratului aferent realizării obiectivului de investiții finanțat prin PNDL, nu au solicitat suplimentarea sumelor sau încetarea contractului de finanțare.

TOPUL CONSTRUCTORILOR Cei mai mari constructori profita de oportunitatile numeroaselor proiecte de investitii publice

Programul national de investiții „Anghel Saligny”

În ceea ce privește Programul national de investiții „Anghel Saligny”, sumele rămase disponibile din alocarea totală a programului vor putea fi utilizate pentru suplimentarea contractele de finanțare, cu sumele rezultate ca urmare a aplicării clauzelor de ajustare a prețului contractelor de achiziție publică. Aceasta exclusiv pentru cele aferente cheltuielilor eligibile, corespunzătoare contribuției din bugetul de stat prevăzute în contractele de finanțare.

Astfel, beneficiarii Programului național de investiții „Anghel Saligny” vor putea depune cereri de finanțare pentru suplimentarea sumelor alocate prin contractele de finanțare. Pentru acoperirea integrală a ajustării aferente cheltuielilor eligibile corespunzătoare contribuției din bugetul de stat, beneficiarii vor putea depune succesiv mai multe cereri de finanțare.

Sumele alocate suplimentar ar urma să nu fie luate în calculul valorii obiectivelor de investiții în raport cu care se determină încadrarea în standardele de cost.

Totodată, ar urma să poată fi încheiate contracte de finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, pentru realizarea în paralel a obiectivelor de investiții finanțate prin programul național cu sistemele finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

 

 

Descărcați aici

 

 

Login Required

 

 

 

 

 

Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus