Banner Paste 2025

PIB-ul din construcţii s-a menţinut constant

DSC00927Produsul intern brut din construcţii s-a ridicat la 41,97 miliarde lei (serie brută) în 2014, în creştere ca volum şi ca indici de preţ cu 0,2%, faţă de anul 2013, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.
Sectorul construcţiilor nu a avut nicio contribuţie la creşterea PIB-ului anul trecut însă nici nu a influenţat negativ variaţia PIB.
Contribuţia construcţiilor la formarea PIB-ului a fost 6,3%.
În trimestrul IV 2014 PIB-ul din construcţii s-a ridicat la 20 miliarde lei (serie brută), în creştere cu 2,6% ca volum şi ca indici de preţ cu 0,1% comparativ cu acelaşi trimestru din 2013.

PIB-ul realizat de sectorul de tranzacţii imobiliare a fost de 62,98 miliarde lei anul trecut. Astfel ca volum acesta a crescut cu 3,5%, iar în ceea ce priveşte indicii de preţ cu 2,3%.
Sectorul de tranzacţii imobiliare a dus la creşterea PIB-ului cu 0,3% în anul 2014, având o contribuţie de 9,4% la formarea PIB-ului.
În trimestrul IV 2014, PIB-ul realizat de sectorul de tranzacţii imobiliare s-a ridicat la 16,44 miliarde lei (serie brută), în creştere ca volum cu 1,2% şi ca preţ cu 2,3% comparativ cu trimestrul corespunzător al anului precedent.

Produsul intern brut (PIB) a fost mai mare cu 2,9%, în termeni reali, în anul 2014 comparativ cu anul 2013. Doar în ultimul trimestru din 2014 PIB-ul a crescut cu 0,5% faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
PIB-ul estimat pentru anul 2014 a fost de 669,5 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 2,9% faţă anul 2013.
În 2013 PIB-ul înregistra o creştere de 3,4% faţă de anul anterior.

În ultimul trimestru din 2014 comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent PIB-ul (serie brută) a înregistrat o creştere cu 2,6% ca serie brută şi cu 2,5% ca serie ajustată sezonier.
Valoarea PIB-ului în trimestrul IV 2014 a fost de 198,83 miliarde lei.
În trimestrul III 2014, PIB-ul (serie brută) a crescut cu 3,3% şi 3,2% (serie ajustată sezonier) comparativ cu acelaşi interval al anului precedent.


Etichete:
Sus