Piața imobiliară rezidențială a înregistrat anul acesta cele mai bune rezultate din ultimele decenii, cu niveluri record de unități rezidențiale vândute.
Astfel, numărul unităților rezidențiale vândute în România în primele 10 luni ale anului a fost cu 65% mai mare comparativ cu rezultatul înregistrat în perioada similară din 2020, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Acest rezultat a fost posibil nu doar ca urmare a raportării la primele două trimestre din 2020, când numărul tranzacțiilor imobiliare a fost puternic afectat de restricțiile de circulație, cât și datorită faptului că fiecare din primele nouă luni ale anului 2021 a stabilit un record lunar de unități imobiliare vândute în respectiva lună, atât la nivel național cât și în cele mai mari piețe rezidențiale regionale din țară, afirmă consultanții de la SVN România.
În același timp, livrările de locuințe din primele șase luni din 2021 au crescut cu 5,3% față de perioada similară din 2020, stabilindu-se astfel un nou record pentru semestrul întâi, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
Peste 25.000 de apartamente și case au fost în 2021 în diferite etape de construcție doar în București și împrejurimi, cuantificând investiții de peste 750 de milioane de euro. Investițiile anuale derulate anual în piața rezidențială din România au depășit 1,5 miliarde de euro.
”Rezultatele record înregistrate în 2021 au fost posibile într-un context în care accesibilitatea achiziționării unei noi locuințe a ajuns în acest an la cel mai bun nivel din istoria recentă – și asta în ciuda majorărilor de prețuri cauzate de creșterea semnificativă a costurilor materialelor de construcție. Creșterile salariale au compensat parțial aceste majorări însă tendințele inflaționiste, intensificarea competiției și eventualele evoluții negative ale pandemiei Covid-19 ar putea să își pună amprenta asupra pieței rezidențiale”, a declarat Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.
Timișoara a devenit în premieră cea mai mare piață rezidențială regională din România, cu excepția regiunii București – Ilfov, devansând Cluj – Napoca atât din punct de vedere al numărului de proiecte rezidențiale aflate în dezvoltare și al livrărilor, cât și din punct de vedere al numărului de tranzacții încheiate.
Principala explicație ține de scăderea semnificativă a livrărilor de locuințe noi în regiunea Cluj – Napoca, la sub 5.000 de unități anual, într-un context în care numărul terenurilor pretabile pentru dezvoltări rezidențiale imediate s-a redus semnificativ iar regimul autorizărilor a fost unul greoi.
Piețele rezidențiale regionale din Brașov și Constanța vor atrage finalizarea a peste 7.000 de locuințe noi și în acest an, dezvoltarea macroeconomică a celor două orașe, majorarea cererii locale dar și potențialul investițional, în special în regiunea Năvodari – Mamaia, fiind principalele motoare de creștere în aceste regiuni.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021