Solplanet x AeroFix

Peste 4,5 mil euro, pentru reabilitarea unor institutii de cultura

Mai multe lucrări sunt prevăzute să fie desfășurate pentru reabilitarea clădirilor unor instituții de cultură dintr-un municipiu. Contractele de finanțare au fost semnate recent, potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Culturii. Valoarea totală a investiției a fost estimată la o sumă ce depășește 4,5 milioane de euro.

Este vorba despre primele contracte de finanțare ce vizează obiective de investiţii pentru asigurarea infrastructurii culturale necesare desfășurării programului Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.

Finanţarea totală acordată de Ministerul Culturii prin intermediul acestor trei contracte este de 22.503.267 lei, iar beneficiarul este Municipiul Timişoara.

Obiectivele de investiții care vor fi finanțate sunt:

  • * reabilitare Cinematograf Dacia Timișoara:
  • – valoarea contractului este de 6.317.870 lei, reprezentând partea din suma aferentă finanțării de la bugetul de stat, în perioada 2021-2022, pentru lucrările de construcţii şi montaj din valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA, în completarea sumelor alocate de la bugetul local. Valoarea totală a investiției este de 12.464.331 lei cu TVA inclus;
  • * reabilitare Cinematograf Victoria Timișoara:
  • – valoarea contractului este de 4.660.281 lei, reprezentând partea din suma aferentă finanțării de la bugetul de stat, în perioada 2021-2022, pentru lucrările de construcţii şi montaj din valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA, în completarea sumelor alocate de la bugetul local. Valoarea totală a investiției este de 8.669.951 lei cu TVA inclus;
  • * refuncţionalizare clădire din spital de dermatologie în spaţiu multicultural Timişoara:
  • – valoarea contractului este de 11.525.116 lei, reprezentând partea din suma aferentă finanțării de la bugetul de stat, în perioada 2021-2022, pentru lucrările de construcţii şi montaj din valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA, în completarea sumelor alocate de la bugetul local. Valoarea totală a investiției este de 21.327.879 lei cu TVA inclus.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

Sus