Oferte locuri de munca top

Peste 300 mil euro pentru retelele de apa din Vaslui si Galati

Au fost semnate contractele de finanțare pentru extinderea rețelei de apă canal în județele Vaslui și Galați, în valoare totală de peste 300 de milioane de euro.

Gradul de conectare la serviciile de alimentare cu apă va ajunge aproape de 100% în cele două județe.

Vaslui: 226 milioane de euro

Societatea Aquavas SA din municipiul Vaslui va implementa un proiect etapizat, în intervalul a două perioade de programare.

Astfel, prin etapa I (aferentă perioadei de programare 2014 – 2020) se vor implementa parțial indicatorii și obiectivele proiectului, iar prin implementarea etapei II (aferentă perioadei de programare 2021 – 2027) se vor atinge indicatorii și obiectivele întregului proiect. Proiectul are o valoare de 226 milioane de euro.

Investițiile pentru alimentarea cu apă vor cuprinde 47 de localități și se vor realiza în următorul mod:

– Etapa I: sistemele de apă SAA Vaslui, Huși, Codăești, Rebricea, Miclestiale

– Etapa II (Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027): sistemele de apă SAA Vaslui, Huși, Codăești, Rebricea, Bârlad, Murgeni, Bogdănești, Dinga Rădești, Berezeni, Dodești, Alexandru Vlahuță, Iana, Bogdana, Perieni.

Investițiile în colectarea și tratarea apei uzate vor cuprinde 21 de localități și se vor realiza în două etape:

– Etapa I (Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020):): Cluster Vaslui (aglomerările Vaslui și Văleni), Cluster Huși (aglomerările Lunca Banului și Huși) și aglomerarea Negrești.

– Etapa II (Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027): Cluster Vaslui (aglomerarea Vaslui), aglomerarea Dumești, Cluster Bârlad (aglomerările Bârlad, Zorleni, Popeni), Cluster Berezeni (aglomerările Berezeni, Falciu, Vetrișoaia) aglomerarea Iana, aglomerarea Perieni.

Proiectul va aduce îmbunătățirea infrastructurii de apă și canalizare pentru aproximativ 100.000 de cetățeni din localitățile din județul Vaslui incluse în proiect.

Desemnarea ofertei castigatoare a unui contract de 28 mil euro, anulata

Galați, peste 75 milioane de euro

În valoare de peste 75 de milioane de euro, proiectul implementat de societatea Apa Canal SA Galați va crește gradul de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și gradul de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației în comuna Matca și municipiul Galați.

Prin proiect se vor realiza: o gospodărie de apă formată dintr‑o stație de clorinare și două rezervoare de înmagazinare a apei, două stații de pompare (una pe conducta de aducțiune și una pe rețeaua de distribuție), 11.413 km aducțiune din care 2.506 km reprezintă reabilitare și 101.633 km de rețea de distribuție din care 4.649 km constituie reabilitare.

Dintre acestea, investițiile pentru comuna Matca includ și investiții pe teritoriul municipiului Tecuci, respectiv extindere conductă aducțiune 4.623 km și construire unei stații de pompare apa, care vor fi cofinanțate și preluate de către Consiliul Județean Galați.

La finalul Proiectului, gradul de conectare și conformare va crește la 100% – 336.552 locuitori în 2026, respectiv 10.170 locuitori noi și 110.000 locuitori care vor beneficia de o mai bună alimentare cu apă potabilă continuu.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie  2022

Sus