Oferte locuri de munca top

Peste 200 de proiecte prioritare solicita finantare de peste 2,8 mld euro

A fost elaborat Planul de Dezvoltare Regionala Nord-Est 2021-2027 de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

Una dintre etapele derulate în construcția POR Nord-Est și PDR Nord-Est a constat în constituirea portofoliului de proiecte prioritare, prin consultarea autorităților publice locale și a altor actori regionali asupra proiectelor avute în vedere spre implementare în perioada de programare 2021-2027.

Protofoliul de proiecte prioritare conține, astfel, 207 propuneri, în valoare totală de 2.870.551.087 de euro (atasat lista proiecte)

Dintre acestea, 175 de idei de proiecte au fost transmise de autoritățile publice locale din regiune, iar 32 de proiecte au fost formulate de mediul academic și alti actori regionali

Autorii raportului prezinta o serie de solutii, recomandari pentru depasirea barierelor, obstacolelor mentionate. Multe dintre acestea sunt deja avute in vedere si de catre regiunea Nord-Est regasindu-se in planul de dezvoltare.

Astfel, raportul propune o serie de posibile soluții care pot conduce la creșterea competitivității regiunilor tip VR și, implicit, a regiunii Nord-Est:

* Dezvoltarea și punerea in aplicare a strategiilor de specializare inteligentă pot îmbunătăți interacțiunile din mediul de afaceri și dintre sectorul productiv și mediul academic;

* Investițiile în educație și micșorarea decalajelor din infrastructură vor putea conduce la retenția forței de muncă și atragerea de resurse umane de calitate;

* Asigurarea unor mai bune legături intre orașele care generează creștere și împrejurimi, răspândirea efectelor pozitive în aria de influență;

* Realizarea de investiții în calitatea instituțiilor, care conduc la creșterea capacității administrative.

 

Descarcati aici Lista proiectelor

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus