Oferte locuri de munca top

Parlamentarii si „tepele” imobiliare

Parlamentarii nu sunt deloc străini de amplul fenomen al ”țepelor” imobiliare, care îi afectează atât pe cumpărătorii de bună credință, cât și pe dezvoltatorii rezidențiali onești. Un proiect de lege menit să atenueze situația a fost îngropat pur și simplu în sertarele parlamentului. De ce? – iată o întrebare la care vor răspunde alegătorii.

Rețelele sociale abundă de postări ale celor care se plâng că au fost înșelați atunci când au cumpărat o locuință nouă. Iar imaginea aceasta de piață a fraudelor pune la îndoială și ofertele dezvoltatorilor imobiliari care chiar își respectă clienții și vor într-adevăr să le asigure acestora cele mai bune condiții de locuit.

„Țepele” se pot numi mai degrabă practici incorecte/neetice ale unor dezvoltatori imobiliari”, consideră Edward Patsomitis, broker co-founder al companiei imobiliare Alliance Real Estate Business Center din Constanța.

Din experiența sa, în primul și în primul rând – dar și cel mai important – este contractul încheiat cu dezvoltatorul. Este necesar ca un avocat să verifice contractul propus de dezvoltator.

Printre cele mai importante și cele mai frecvente practici incorecte se află ambalarea ”poveștii frumoase” astfel încât creează confuzie. De exemplu, frumoasele spații comune vor fi utilizabile peste câțiva ani, când se va termina proiectul. Până atunci te vei plimba prin șantier (la ansamblurile cu multe unități locative la vânzare).

Destul de frecvente sunt și cazurile în care se depășesc termenele de execuție.

La fel, cele în care situația juridică a terenului aferent construcției este incertă.

Nu de puține ori se întâlnesc și vicii ascunse, care ies la iveală după ce cumpărătorul se mută în noul apartament, cum ar fi igrasie, subsoluri inundate, miros urât pe scară etc.

Dese sunt și situațiile în care se constată nerespectarea standardului de calitate a construcției și nerespectarea suprafețelor minime din Legea Locuinței.

A plăti sau nu balconul la preț de suprafață utilă

O altă problemă, din păcate foarte frecventă, se întâlnește în privința informațiilor primite de client cu privire la suprafața apartamentelor. Astfel, profitând de entuziasmul celor care vor să se mute în apartamente noi și frumoase, unii dezvoltatori le furnizează date incorecte.

Aici, după cum ne-a declarat domnul Patsomitis, este vorba de confuzia dintre metrul pătrat util și metrul pătrat construit.

Mulți cumpărători sunt atrași, în mod evident, de o suprafață cât mai mare, fără să știe că de multe ori balconul este inclus în suprafață utilă. Această confuzie vine de la faptul că, potrivit legii, suprafaţa utilă este suprafaţa desfăşurată, mai puţin suprafaţa aferentă pereţilor, respectiv suma tuturor suprafeţelor utile ale încăperilor. Ea cuprinde: cameră de zi, dormitoare, băi, wc, duş, bucătărie, spaţii de depozitare şi de circulaţie din interiorul locuinţei. Nu se cuprind: suprafaţa logiilor şi a balcoanelor. Dacă în lege acest lucru, privind balconul este foarte clar, în practică confuzia pare uneori întreținută voit.

Tot în aria „țepelor” intră, în unele cazuri, și beneficiile ansamblului.

De exemplu, piscina promisă devine loc de joacă, zona de barbeque devine mini parc, balustrada de inox cu sticlă securizată devine țeavă vopsită etc.

După cum a mai spus reprezentantul Alliance, nu puține sunt cazurile în care informațiile privind vecinătatea sunt incorecte, cel puțin vorbind, în cazul litoralului, de priveliște. Chiar dacă apuci să vezi marea sau lacul la început, te poți trezi după vreun an că în față se mai construiește ceva, în unele cazuri chiar de către același dezvoltator.

Intenționat sau nu, uneori costurile ulterioare cu mentenanța aferentă ansamblului imobiliar nu sunt expuse încă de la început, iar finisajele „premium” – „de lux” de multe ori ajung să fie de o calitate medie, dacă nu sub medie.

„Nu în ultimul rând sunt și multe situații în care se cer avansuri mari cumpărătorilor, fără a se da o garanție de bună execuție a contractului încheiat. Probabil aș mai găsi multe astfel de practici, însă acestea sunt cele mai des întâlnite. Menționez, însă, că sunt și dezvoltatori care lucrează impecabil cu potențialii lor cumpărători”, a încheiat domnul Patsomitis.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2021

Sus