Oferte locuri de munca top

Parcul logistic Cefin Arad, preluat de cehii de la CTP

DSC00165Dezvoltatorul de spaţii logistice CTP va finaliza anul acesta preluarea parcului logistic Cefin Arad, aflat în lichidare.
Remon Vos, directorul general al CTP, a anunţat ieri în cadrul unei conferinţe de presă că în acest an vor fi investiţi la Arad aproape 15 milioane de euro.
Investitorul vrea să facă amenajări noi şi să achiziţioneze noi terenuri în zonă.
Parcul logistic Cefin Arad a fostconstruit de grupul italian Cefin. Amplasat la marginea oraşului, lângă autostrada pan-europeană A1 şi lângă DN 69 Arad-Timişoara, parcul are 43.000 mp închiriabili.
Remon Vos a anunţă şi intenţia companiei de a-şi extinde afacerile în ţara noastră, cu investiţii de până la 100 de milioane de euro.
„România este o piaţă importantă de creştere pentru CTP şi credem că este momentul potrivit pentru a extinde reţeaua CTPark în regiune”, a declarat Remon Vos.
CTP este al patrulea cel mai mare dezvoltator industrial din Europa şi consideră România ca „următoarea piaţă cheie pentru extinderea la nivel mondial”.
Compania cehă a finalizat recent predarea unei proprietăţi de 4.000 metri pătraţi pentru compania Fränkische, existent în CTPark Turda, iar în urmă cu o lună a cumpărat de la fondul american de investiţii Heitman proiectul Mercury Logistics Park din apropierea autostrăzii Bucureşti-Piteşti.

Sus