Solplanet x AeroFix

Parc Logistic de 3.500 mp inaugurat în judeţul Braşov

Foto2Keller Steak House a finalizat o investiţie de 10 milioane euro pentru realizarea unei structuri de sprijinire a afacerilor din domeniul alimentar la Ghimbav-Braşov. Inaugurarea complexului „Ice Logistic Parc” ce acoperă aproape 3.500 mp a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute.

Simion Creţu, director general ADR Centru, a precizat: „Programul Operaţional Regional susţine dezvoltarea unor centre de afaceri care atrag investiţii şi care polarizează interesul investitorilor de mai mică anvergură. Deja, avem astfel de proiecte finalizate la Sibiu şi Târgu Mureş, iar acum Zona Metropolitană Braşov va beneficia de un centru logistic gen antrepozit, cum nu mai există în regiune. Astfel, capacitatea firmelor din domeniul alimentar de a se aproviziona cu produse proaspete, sau bine conservate, la nivelul judeţelor Braşov şi Covasna va fi mult mai bună, lucru care se va traduce în evoluţia preţurilor la raft şi în calitatea produselor.”

Proiectul este primul prin care s-a realizat un parc logistic pentru firmele din sectorul producţiei şi distribuţiei de alimente la nivelul Regiunii Centru.
Lucrările de execuţie au vizat realizarea unei hale frigorifice având regimul de înălţime P+2E şi spaţii de birouri în judeţul Braşov, oraşul Ghimbav. Totodată în investiţie a fost inclusă dotarea cu echipamente şi utilaje.
Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la peste 43,1 milioane lei, din care suma nerambursabilă solicitată a fost de peste 23,3 milioane lei, restul reprezentând contribuţia beneficiarului la cheltuielile eligibile şi neeligibile.
Proiectul a fost finanţat în cadrul Axei Prioritare 4 a Programului Operaţional Regional.

Sus