Oferte locuri de munca top

Parc industrial, pe 180 ha, in pregatire

Proiectul de înființare a celui mai mare parc industrial din județul Dolj face un pas important.

Mai exact, a fost elaborat și se află în procedură de dezbatere publică proiectul hotărârii de Guvern pentru obținerea terenului necesar realizării parcului.

Pe terenul de 180 de hectare, al Penitenciarului Pelendava, va fi dezvoltat al treilea parc industrial din județ.

Valoarea estimată de realizare a acestui proiect se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro.

Banii vor fi asigurați atât din fonduri externe nerambursabile, cât și din bugetul propriu al Consiliului Județean Dolj.

”Împreună cu primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, am căutat soluții și am făcut numeroase demersuri pentru obținerea unui teren potrivit pentru dezvoltarea unei infrastructuri complexe de afaceri. Eforturile noastre au fost ca răspuns la solicitările pe care mari potențiali investitori le-au făcut către administrațiile locale și cea județeană de a le pune la dispoziție suprafețe de teren potrivite nevoilor de expansiune ale companiilor lor”. a declarat Cosmin Vasile, președintele Consiliul Județean Dolj.

Inca doua hale intr-un complex de productie

Și a continuat: ”Ne aflăm acum în linie dreaptă pentru obținerea acestui teren, atât de important pentru Craiova și întreaga regiune. Proiectul ce va ajunge pe masa Guvernului presupune transferul unei suprafețe de peste 180 de hectare de teren din domeniul public al statului și din administrarea Penitenciarului Pelendava în domeniul public al județului Dolj”.

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2023

Revista Arena Constructiilor mai 2023

Sus