Oferte locuri de munca top

Oradea va avea anul acesta veniturile totale de 750 mil euro

Pentru anul acesta, veniturile totale estimate ale municipiului Oradea sunt de 3,7 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 750 de milioane de euro, ceea ce reprezintă cel mai mare buget din istoria orașului.

Primarul municipiul Oradea, Florin Birta, a declarat: .„Am construit acest buget având câteva priorități clare: în primul rând, proiectele cu finanțare nerambursabilă, apoi datoria publică, contractele deja angajate și, foarte important, serviciile publice destinate cetățenilor. Se poate observa o creștere constantă a veniturilor municipiului Oradea din 2021 până în prezent. Totuși, anul 2024 a înregistrat o creștere mai redusă, din cauza deciziilor Guvernului României privind impozitul pe venit colectat, ceea ce a dus la o pierdere de aproape 40 de milioane de lei pentru bugetul local. Chiar și în aceste condiții, trendul general rămâne unul ascendent, iar în 2025 estimăm o nouă creștere semnificativă”.

Structura bugetului: investiții prioritare

Bugetul municipiului Oradea pentru 2025 confirmă strategia administrației locale de a direcționa o mare parte din resurse către proiectele de dezvoltare:

– 46% din totalul veniturilor vor fi alocate pentru cheltuielile operaționale, care includ funcționarea administrației publice, serviciile de utilitate publică, sănătatea, educația și asistența socială.

– 54% din buget va fi destinat investițiilor, o proporție impresionantă la nivel național.

„Este important de menționat că, dacă excludem cheltuielile operaționale ale Spitalului Județean, care se află în subordinea Consiliului Local Oradea, ajungem la o alocare de 28% pentru cheltuielile operaționale și 72% pentru investiții”, a explicat Florin Birta.

Investiții fără precedent în 2025: aproape 2 miliarde de lei

Anul 2025 se anunță a fi unul record în ceea ce privește investițiile în municipiul Oradea, suma totală estimată pentru proiectele de dezvoltare ridicându-se la aproximativ 2 miliarde de lei (aproape 400 de milioane de euro).

„Estimăm că anul 2025 va fi unul dintre cei mai importanți ani din punct de vedere al investițiilor, deoarece avem suprapunerea a două mari perioade de finanțare: Programul Operațional Regional 2021-2027 și Planul Național de Redresare și Reziliență. Acest lucru ne permite să accelerăm implementarea proiectelor esențiale pentru oraș”, spune primarul Birta.

Proiecte strategice pentru 2025

Investițiile prioritare pentru 2025 acoperă mai multe domenii-cheie:

Educație

– 200 de milioane de euro investiți în sistemul educațional în următorii doi ani.

– 31 de contracte semnate pentru eficientizarea energetică a unităților de învățământ.

– Dotări IT și mobilier modern pentru toate școlile.

– Construirea unei noi școli în cartierul Nufărul.

Sănătate

– Modernizarea Spitalului Județean și dotarea acestuia cu echipamente medicale de ultimă generație.

– Investiții în extinderea serviciilor medicale pentru orădeni.

– Continuarea lucrărilor la Spitalul de boli infecțioase de pe strada Vlădeasa.

Transport și infrastructură

– Finalizarea și modernizarea marilor pasaje rutiere pentru fluidizarea traficului.

– Extinderea și modernizarea rețelei de tramvaie și autobuze electrice.

– Continuarea dezvoltării infrastructurii pentru biciclete și mobilitate alternativă.

Dezvoltare și regenerare urbană

Reabilitarea clădirilor istorice din centrul orașului.

Extinderea zonelor pietonale și a spațiilor verzi.

Finalizarea marilor proiecte de infrastructură urbană.

Amenajarea parcurilor din oraș.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2025


Etichete:
Sus