Oferte locuri de munca top

O noua sesiune pentru atestarea verificatorilor de proiecte si a expertilor tehnici

O nouă sesiune de atestare tehnico-profesională a verificatorilor de proiecte și a experților tehnici va fi organziată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în septembrie anul acesta.

Susținerea propriu-zisă a examenelor va avea loc în perioada 16 – 20 septembrie 2024.

Reprezentanții ministerului amintesc că înscrierile pentru susținerea examenelor se depun exclusiv on-line, iar perioada destinată acestei prime etape este cuprinsă în intervalul 3 iunie – 28 iunie 2024.

Examenele vor fi organizate exclusiv în centrul regional de examinare din Municipiul București.

Până la deschiderea portalului destinat înscrierilor, în data de 3 iunie 2024, MDLPA recomandă solicitanților pregătirea documentelor necesare pentru susținerea cererii de înscriere (care urmează a fi completată în portal), documente prevăzute de Procedură, la art.5 alin. (1):

– actul de identitate;

– certificatul de competență lingvistică sau orice alt mijloc de probă concludent care probează cunoașterea limbii române – doar pentru solicitanții – cetățeni aialtui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene;

– diploma de inginer/inginer diplomat/arhitect/de licență și suplimentul de diplomă;

– diploma de master și suplimentul de diplomă;

– înscrisuri completate/eliberate de angajatori pentru perioadele lucrate, care să ateste vechimea în profesie/specialitate (carnet de muncă, extras revisal, adeverință, etc.);

– declarație pe propria răspundere, sub sancțiunea legii penale, privind conformitatea și corectitudinea datelor din cuprinsul înscrisului din care rezultă vechimea/experiența profesională – doar în cazul persoanelor fizice autorizate;

-recomandări de la investitori/proprietari/administrator – nu sunt necesare pentru specialiștii care se încadrează în excepția de la alin. (8) art. 4 din Procedură;

-curriculum vitae – modelul comun european, conform HG nr.1021/2004 pentru aprobarea modelului comun de curriculum vitae, actualizat la data depunerii;

-lista proiectelor/lucrărilor științifice/brevetelor la a căror elaborare/realizare/verificare în sistemul de control al calității în construcții solicitantul a participat;

-certificat de cazier judiciar;

-adeverință medicală;

-adeverință eliberată de către Inspectoratul General pentru situații de Urgență, după caz;

-documentul de Autorizare emis de către Centrul Național pentru Securitate la Incendiu și Protecție Civilă, după caz;

-documentul de Autorizare emis de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Documentele de mai sus vor fi încarcate în portalul destinat înscrierilor pus la dispoziție de către MDLPA.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2024


Sus