Oferte locuri de munca top

O noua cladire va fi construita pentru Spitalul din Borsa

În vederea construirii unei noi clădiri a Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care urmează a fi dezbătut în cadrul proximei ședințe și care vizează aprobarea indicatorilor  tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiții.

Clădirea Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa va avea un regim de înălțime Parter + 2Etaje, cu o suprafață construită de 1.102 mp. Suprafața desfășurată va fi de 2.881 mp,  iar cea utilă de 2.355 mp și va dispune de 120 de paturi pentru spitalizarea de lungă durată a pacienților cu afecțiuni psihice cronice.

Lucrările propuse vizează:

* demolarea corpurilor de clădire existente pe zona unde urmează să se amplaseze noua construcție,

* realizarea unei clădiri noi pe amplasamentul eliberat,

* extinderea rețelelor din incintă pentru a asigura echiparea edilitară a noii clădiri și

* amenajarea zonei exterioare din jurul clădirii.

De asemenea, se vor derula și lucrări constând în realizarea unor alei de acces auto și pietonal la noul obiectiv, sistematizarea terenului din jurul clădirii, precum și construirea unui rezervor de apă subteran care va asigura rezerva de apă potabilă și pentru stingerea incendiilor, conform normativelor în vigoare.

Având o valoare de 20.866.092 lei, T.V.A. inclus, investiția va fi finanțată atât din fonduri provenite de la bugetul Consiliului Județean Cluj cât și din veniturile proprii ale spitalului și va avea o durată de execuție de trei ani.

 

 

Citiți și:

Viitoare cladire de birouri cu 10 niveluri

O licitatie anulata se reia, pentru modernizarea unui DJ

Modernizarea unor zone pietonale cu peste 5 mil euro, bani europeni

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019


Etichete:
Sus