Solplanet x AeroFix

Nuclearelectrica a încheiat o scrisoare de intenţie cu CGN

21e6u34Nuclearelectrica S.A. a semnat înpreună cu China General Nuclear Power Corporation (“CGN”) o scrisoare comună privind intenţia de dezvoltare a Unităţilor 3 şi 4 CNE Cernavodă.

Compania chineză a fost singura care a depus documentaţia de calificare în cadrul procedurii de selecţie a investitorilor. Etapa de calificare a fost încheiată pe 9 septembrie, singul ofertant fiind declarat investitor selectat.

În urmatoarele etape ale procesului de selecţie se va negocia şi semna Memorandumul de Intelegere privind implementarea in comun a Proiectului. De asemenea se va negocia Actul Constitutiv şi Acordului Investitorilor ale noii Companii de proiect.

 

Strategia de continuare a Proiectului Unităţilor 3 şi 4 prevede înfiinţarea unei noi companii de proiect (“Joint-Venture”). Aceasta reprezintă o societate premergătoare unui Producator Independent de Energie (“IPP”), în care investitorul selectat va deţine cel puţin 51% din acţiuni.

 

 

 

Sus