Solplanet x AeroFix

Noul stadion din Timisoara, aprobat

La Timișoara urmează să se construiască un nou stadion care va avea 30.000 de locuri. Investiția se ridică la 505 milioane lei, fără TVA, potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobați recent de Consiliul Județean Timiș.

Noul stadion din Timișoara va fi construit în locul vechii arene „Dan Păltinișanu”, care urmează să fie demolată, fiind într-o stare avansată de degradare.

Din valoarea totală a proiectului, pentru lucrări de construcții și montaj a fost prevăzută suma de 336.673.374 lei, fără TVA.

Finanțarea proiectului va fi asigurată de la bugetul național în proporție de 95%, prin Compania Națională de Investiții, iar 5% reprezintă contribuția Consiliului Județean Timiș.

În studiul de prefezabilitate întocmit de asocierea Lucian Simion Arhitectură SRL –Construcții Erbașu SA, în baza unui contract semnat în 2020, au fost abordate patru variante de construire a noului stadion.

Devizul general estimativ a fost întocmit pentru varianta 3 – abordată în cadrului întocmirii Studiului de prefezabilitate.

Durata contractului este estimată la 47,5 luni, dintre care: cinci luni și jumătate pentru promovarea proiectului (studiu de fezabilitate + avizarea proiectului), șase luni pentru procedura de achiziție și 36 de luni pentru implementarea proiectului (proiectare șase luni și construire 30 de luni).

La finalul lucrărilor, la Timișoara va fi funcțională o arenă sportivă modernă pe care vor putea fi organizate competiții sportive, evenimente culturale și de divertisment, „în condiții de siguranță, așa cum sunt cele construite în ultima perioadă la București, Cluj, Craiova”, după cum arată oficialii CJ Timiș.

„Pentru continuarea proiectului «Construire Stadion cu capacitate de 30.000 de locuri, str. Ștefan Covaci nr. 1, Municipiul Timișoara, Județul Timiș», este nevoie de promovarea și aprobarea a două Hotărâri de Guvern pentru aprobarea principalilor indicatori tehnico – economici și implicit, a surselor de finanțare, respectiv HG de aprobare a demolării stadionului Dan Păltinișanu și construirea unui nou stadion pe același amplasament”, se precizează în proiectul de hotărâre adoptat de CJ Timiș.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2021

Sus