Oferte locuri de munca top

Noua Sala Polivalenta din Iasi, gata sa obtina autorizatia de construire

Autorizația de construire a Sălii Polivalente din Iași va putea fi emisă de către primăria municipiului, după ce a fost eliberat avizul de mediu.

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirică, a transmis:

„În perioada următoare vom elibera autorizația de construire și urmează, practic, obținerea finanțării, organizarea licitației pentru lucrări și începerea lucrărilor, etape pe care ni le dorim parcurse cât mai rapid”.

Edilul contează pe sprijinul guvernamental pentru acest proiect ”cu atât mai mult cu cât, în urma solicitărilor noastre, Compania Națională de Investiții SA a inclus acest obiectiv pe lista sinteză din cadrul subprogramului Săli de sport.”

Până în prezent municipalitatea ieșeană a finalizat și a trimis Companiei Naționale de Investiții SA studiul de fezabilitate al proiectului, proiectul tehnic de execuție (faza DTAC, DTOE, PTh și DDE), Planul Urbanistic Zonal pentru Moara de Vânt – Podgoria Copou, certificatul de urbanism și alte documente prevăzute de lege.

Noua sală polivalentă va avea o formă inspirată de coroana Reginei Maria și va fi construită în zona Moara de Vânt, pe un teren al municipalității aflat în vecinătatea viitorului Spital Regional de Urgență și a viitorului Stadion Municipal.

O singura oferta pentru reabilitarea unei importante cladiri publice

”Sala Polivalentă are o valoare estimată de 336.182.267 lei, fără TVA, circa 81 de milioane de euro, o investiție mare, dar pe care Statul o poate susține, eșalonat pe câțiva ani, în beneficiul locuitorilor întregii Regiuni de Nord-Est!”, a mai spus primarul Iașului.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/ martie  2023

Sus