În următorii zece ani Uniunea Europeană va investi un miliard de euro în dezvoltarea tehnologiilor pe bază de grafen, ca parte din programul Orizont 2020.
Obiectivul proiectului este dezvoltarea grafenului şi a materialelor asociate pentru folosirea în produsele de uz curent.
“Cel mai important rezultat va fi că Europa continuă să fie în fruntea inovaţiei şi producţiei. La sfârşitul celor zece ani vom avea grafenul- noul material-minune”, a declarat Konstantin Novoselov, unul dintre inventatorii materialului.
Acesta a mai precizat că ştiinţa este partea uşoară însă pentru dezvoltarea unei tehnologii este nevoie de cunoaşterea nevoilor din industrie, potrivit unui comunicat al Parlamentului European.
Grafenul a fost descoperit în 2004 de Andre Geim şi Konstantin Novoselov, câştigători ai premiului Nobel în Fizică în 2010 pentru această descoperire.
Este un material făcut dintr-un singur strat de atomi de carbon aranjaţi după un patern hexagonal. Fiind de un milion de ori mai subţire decât părul uman este cel mai subţire obiect creat vreodată. Materialul nu este numai foarte uşor şi flexibil dar este şi cel mai rezistent material, de 200 de ori mai rezistent decât oţelul.
De asemene,a este un bun conducător de electricitate şi în straturi suprapuse formează grafitul.
Autorităţile europene au discutat săptămâna viitoare potenţialul folosirii grafenului în domenii de la sectorul energetic, inginerie, electronic şi sectorul medical.
“Epocile pietrei, bronzului, fierului au fost definite de materiale care rezultau în noi tehnologii. Am putea intra în epoca grafenului“, a declarat Eva Kaili, vicepreşedinte al STOA.