Producătorul finlandez Nokian Tyres va primi un ajutor de stat regional ad-hoc de la statul român, potrivit unui proiect de HG.
Firma va primi un grant în valoare de 495,24 milioane de lei pentru construirea unității de producție și dotarea acesteia cu echipamente pentru producția de anvelope.
Compania finlandeză Nokian Tyres a inaugurat oficial în septembrie anul acesta fabrica de anvelope din Oradea. Prima anvelopă de testa fost produsă pe 1 iulie, iar producția comercială de volum va porni de anul viitor.
În baza notificării transmise de Ministerul Finanțelor, Comisia Europeană a emis decizia de autorizare a ajutorului de stat regional ad-hoc în 13.08.2024.
Investiția Nokian Tyres în România are valoarea estimată de 3,11 miliarde de lei.
Valoarea cheltuielilor eligibile este estimată la 3,04 miliarde lei.
Cheltuielile eligibile sunt reprezentate de cheltuielile aferente realizării de construcții, respectiv achiziţionării, după caz, de instalații, utilaje și echipamente.
Nokian Tyres PLC a înființat o entitate juridică subsidiară în Romănia, denumită Nokian Tyres Europe Operations SRL, al cărei acționar unic va fi compania finlandeză.
Furnizorul ajutorului de stat regional destinat finanțării proiectului de investiții al Nokian Tyres PLC este Ministerul Finanțelor.
Nokian Tyres PLC, producător finlandez de anvelope pentru autoturisme și utilaje grele, deținea la nivelul anului 2021 o cotă de piață de 2,47% în plan european, producând și livrând anvelope pe această piață din cele două locații de producție europene, Nokia (Finlanda) și Vsevolozhsk (Federația Rusă).
Unitatea de producție din Vsevolosk producea 82% din producția globală Nokian de anvelope pentru autoturisme (aproximativ 17 milioane de unități pe an).
Luând în considerare contextul geopolitic prilejuit de agresiunea militară neprovocată a Federației Ruse asupra Ucrainei și sancțiunile impuse de statele membre ale Uniunii Europene asupra Rusiei, Nokian Tyres a luat decizia închiderii fabricii din Federația Rusă.
Pentru a contracara efectele acestei ieșiri din Rusia, Nokian Tyres a înființat în Oradea, județul Bihor, o unitate de producție nouă pentru producerea de anvelope pentru autoturisme, în variante de iarnă, vară și all-season.
Valoarea totală nominală a investiției se ridică la 626,42 milioane euro, din care costuri eligibile de 611,42 milioane euro.
Principalele categorii de produse care vor fi realizate în noua unitate includ:
– anvelope de iarnă fără ținte, pentru autoturisme;
– anvelope pentru SUV;
– anvelope premium de iarnă de performanță ridicată pentru autoturisme sport;
– anvelope de vară de performanță ridicată pentru autoturisme sport;
– anvelope de vară cu capabilități sporite de frânare pe suprafețe ude și rezistență la acvaplanare, pentru autoturisme; o anvelope all-season pentru autoturisme.
Nokian Tyres PLC a solicitat Guvernului României un ajutor de stat regional ad-hoc pentru a asigura finanțarea costurilor eligibile legate de înființarea fabricii din județul Bihor.