În vederea emiterii autorizaţiilor de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii vor fi aprobate modelele și conținutul formularelor de cerere, elaborate de Ministerul Dezvoltării (găsiți formularele atașate la finalul știrii).
Ordinul comun conține trei anexe care cuprind formularul:
– Cerere de autorizație de construire / desființare,
– Cerere de autorizație de modificare,
– Cerere de autorizație de regularizare.
De asemenea, au fost introduse norme tranzitorii care au scopul de a reglementa situația cererilor pentru emiterea autorizațiilor de construire/desființare depuse anterior intrării în vigoare a ordinului comun care se vor soluționa folosind formularele valabile la data depunerii lor.
Noul proiect de ordin a fost elaborat în aplicarea Legii nr.169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.
Potrivit prevederilor articolului 251 din Codului amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor, “Autorizaţiile de construire şi desfiinţare se emit de către autorităţile administraţiei publice locale, cu excepţia autorizaţiilor pentru construcţiile cu caracter special, care se emit de instituţiile din SNAOPSN, a lucrărilor pentru infrastructura de transport naţional, care se emit de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a celor privind proiectele de interes comun din domeniul energetic, care se emit de către Ministerul Energiei, conform legilor speciale.”
Topul Drumarilor – Primele 100 firme cu activitate de constructii drumuri si autostrazi
Forma cererii în vederea emiterii autorizaţiei de construire/desfiinţare va fi stabilită prin ordin comun al ministrului responsabil în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor şi al ministrului responsabil în domeniul transporturilor şi infrastructurii.
Totodată, pentru asigurarea continuității activității și până la integrarea tehnică completă în sistemele informatice, formularele pe suport hârtie rămân pe deplin valabile și obligatoriu de procesat de MTI.
Descărcați aici


