Oferte locuri de munca top

Noi reguli de management la CNADNR

2009

Ioan Rus, ministrul transporturilor

Planul de management al CNADNR pentru 2015 va fi gata până la finele acestei luni, a anunţat Narcis Neaga, directorul general al CNADNR.

În cadrul întâlnirii de la începutul acestei săptămânii cu reprezentanții conducerii Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Ioan Rus, Ministrul Transporturilor, a precizat:
„Foarte important mi se pare ca în perioada următoare să se adopte o serie de măsuri care să repoziționeze și să eficientizeze activitatea CNADNR, astfel încât compania să nu mai fie un simplu intermediar între Bugetul de Stat și companiile private, ci să devină un jucător activ pe piața infrastructurii rutiere din România. Trebuie grăbit procesul prin care să se producă o schimbare de fond a activității CNADNR.”
Ministrul a solicitat CNADNR să ia măsuri rapide pentru finalizarea proiectelor începute şi pentru soluţionarea problemelor de natură juridică avute cu antreprenorii.

Planul de management al CNADNR face parte dintr-un program multianual până în 2020.

Sus